„Arta de a crea este o artă globală: este arta gândirii” dr. Ștefan Odobleja, 1938-1939.. „Tatăl meu, Dumitru Popescu (1902 – 1995) a absolvit școala primară în comuna natală, Devesel, apoi câteva clase la Liceul Traian din Turnu Severin, unde a fost coleg, și apoi prieten de o viață, cu dr. Ștefan Odobleja (1902 – 1978). În ultimii ani de viață ai lui Odobleja, tata îi făcea vizite aproape zilnic, și îmi povestea, ori de cate ori mergeam la Severin în vacanță, despre ce mai facea “bunul lui prieten, Fanică”. Îmi amintesc cum tata mă ruga să mă uit pe cele două cărți, date lui, cu dedicație, de dr. Odobleja. Era vorba de cele două volume de Psychologie consonantiste, publicate la Lugoj în 1938 și 1939, și difuzate la Paris de Editura Maloine. De fiecare dată, din complezență, mă uitam pe ele și, până la urmă, îi spuneam tatălui meu că eu sunt fizician și nu psiholog. Tata a insistat și, astfel, am luat cu mine, la București, cele două celebre carți scrise de dr. Odobleja.
Mult mai târziu, după moartea marelui om (1978), m-am uitat mai atent pe aceste cărți și l-am descoperit, în fine, pe dr. Odobleja. Pot spune chiar ca “m-am îndrăgostit” de aceste cărți, pe care le-am luat de mai multe ori cu mine în vacanțele de vară că să mă aplec, în liniște și cu mare plăcere, asupra lor. Parcă erau un „balsam” binefacator. De-a lungul a câțiva ani îmi începeam cursul de Fizica Plasmei de la anul IV, ca un fel de motto, cu cugetări din Ştefan Odobleja, foarte eficiente în captarea atenției auditoriului.
Era, cred, prin 1980 și toți directorii institutelor de cercetare au fost obligați să participe la niște cursuri la Academia “Ștefan Gheorghiu” (șeful institutiei era Leonte Răutu) și, la sfârșit, să prezinte câte o teză despre realizarea planului de cercetare și integrarea cercetării cu învățământul și producția. Mie mi-au aprobat (eram director la IFTAR Magurele) să realizez o teză dedicată Creativității, în care am făcut prezentarea,cu cel mai mare drag, pe vreo 200 de pagini, a legilor lui Odobleja cu aplicații în creativitate. Am făcut câteva exemplare, dar numai unul singur din această teză mi-a rămas în bibliotecă, alături de cele două volume ale lui Odobleja.
Au trecut anii și, după 1990, am donat cele două cărți ale lui Ștefan Odobleja și teza mea despre Creativitate la Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja” din București”.
Acad. prof. dr. Ioan-Iovitz Popescu , e-mail: iovitzu@gmail.com, Web: http://www.iipopescu.com , 30 decembrie, 2020
„Arta de a crea este o artă globală: este arta gândirii” dr. Ștefan Odobleja, 1938-1939
Despre Acad. Prof. dr. Ioan-Ioviţ (Iovitz) Popescu
- Acad. Prof. dr. Ioan-Ioviţ (Iovitz) Popescu (n. 1932, Burila Mare; județul Mehedinți) este un fizician român, profesor universitar la Bucureşti. Acad. Popescu este specialist în fizica plasmei şi a realizat o serie de studii asupra gazelor ionizate, descărcărilor electrice în gaze, precum şi despre conversia termoionică. A introdus metodele optogalvanice în spectroscopia cu laseri, fiind propus pentru premiul Nobel. Prof. dr. Ioan-Iovit Popescu este membru al Academiei Române – din anul 1990, unde în perioada 1990-1992 a condus Secția de Științe Fizice.
Profesorul Ioan-Iovitz POPESCU s-a născut la 1 octombrie 1932 în Burila Mare, un sat aflat la circa 40 de kilometri de oraşul Drobeta TurnuSeverin, în judeţul Mehedinţi. Începând cu şcoala elementară şi până la finalizarea liceului, între 1943 şi 1951, îl găsim în oraşul Drobeta TurnuSeverin unde descoperă, în special prin cursurile urmate la Liceul Traian, pasiunea pentru ştiinţele naturii. În toamna anului 1951 devine student al Universităţii din Bucureşti la Facultatea de Matematică şi Fizică, optând în anul următor pentru secţiunea de Ştiinţe Fizice. În departamentul de Optică şi Descărcări în Gaze al Facultăţii de Fizică, profesorul Ioan-Iovitz POPESCU începe lungul drum al prodigioasei cariere ştiinţifice. Sub îndrumarea profesorului Radu Grigorovici, în 1955 susţine teza de licenţă Lampa cu Vapori de Sodiu, iar în 1961 obţine, sub conducerea profesorului Eugen Bădărău, titlul de Doctor în Fizică cu teza Mecanismul partilor catodice ale descărcării luminiscente. Între 1967 şi 1969 beneficiază împreună cu soţia sa Denisa Georgeta de o bursă postdoctorală Humboldt la Universitatea din Kiel, unde începe o colaborare fructuoasă cu profesorii Walter Lochte-Holtgreven şi Johannes Richter în domeniul spectroscopiei atomice de înaltă sensibilitate. Activitatea ştiinţifică a profesorului Ioan-Iovitz POPESCU este complexă, cercetările sale remarcându-se prin diversitate şi interdisciplinaritate. Ţinând cont şi de contextul ştiinţific în care se pot încadra preocupările sale, cel al secolului XX, acestea ar putea fi caracterizate unitar ca o căutare continuă şi din ce în ce mai rafinată a resorturilor intime ale structurii materiei. În acest spirit s-a preocupat, cu ingeniozitate şi perseverenţă, şi de imaginarea unor procedee şi tehnici noi, din ce în ce mai rafinate şi folosind descoperiri recente ale fizicii, menite să pună în evidenţă proprietăţile sistemelor fizice în cele mai variate condiţii.
- Printre primele contribuţii originale se pot menţiona cele în domeniul descărcărilor electrice în gaze şi fizica plasmei. Ulterior, contribuţii notabile au fost aduse prin cercetările sale la spectroscopia laser, la studiul spectrelor multifononice ale atomilor şi moleculelor libere folosind lasere acordabile, şi, nu în ultimul rând, la spectroscopia fotolitică. Profesorul Ioan-Iovitz POPESCU introduce efectul optogalvanic ca un nou principiu pentru spectroscopia cu lasere prin detecţie termoionică (1964), detecţia de radio-frecvenţă (1980) şi detecţia deplasării în frecvenţă a oscilaţiilor plasmei indusă prin laser (1990). În 1969 Ioan-Iovitz Popescu şi Rüdiger von der Heide au raportat primele dovezi experimentale asupra stabilităţii clusterilor ionici cu simetrie icosaedrală şi dodecaedrală în gaze ionizate dense. Împreună cu Dr. Denisa Popescu şi profesorul Carl B. Collins, profesorul Ioan-Iovitz POPESCU a raportat în 1973 primele evidenţe ale spectrelor multifotonice ale atomilor şi moleculelor cu laseri acordabili, a descoperit rezonanţe hibride molecular-atomice (1974) şi a folosit tehnici implicând doi fotoni pentru spectroscopia fotolitică a moleculelor (1980). Acest ilustru grup de oameni de ştiinţă a adus contribuţii importante şi la dezvoltarea domeniului spectroscopiei cu laser prin abordările în spectroscopia stărilor excitate, spectroscopia Rydberg, spectroscopia cu doi fotoni, spectroscopia multifotonică. Introducerea spectroscopiei fotolitice a permis investigaţii detaliate ale predisocierii moleculelor neutre, a stărilor de disociere şi a formei potenţialului repulsiv asociat cu acestea.
- O idee revoluţionară, plecând de la analogia cu procese similare din fizica atomului, propusă împreună cu unul dintre studenţii săi, doctorul Silviu Olariu, şi profesorul Carl B. Collins, a fost legată de posibilitatea folosirii stărilor isomerice nucleare pentru declanşarea emisiei induse gamma, implicând inversia de populaţie cu fotoni din domeniul razelor X moi. Lucrările iniţiale Amplification of Gamma Radiation from X-Ray Excited Nuclear States – Rev. Roum. Phys., 27, 559 (1982) şi The Coherent and Incoherent Pumping of a Gamma-Ray Laser with Intense Optical Radiation – J. Appl. Phys., 53 4645 (1982) au catalizat mai multe investigaţii experimentale şi chiar unele dezbateri având în vedere şi importantele aplicaţii tehnologice posibile, incluzând construcţia unor lasere gamma (de mare putere) cu pompare optică. O preocupare aparte a fost cea legată de rolul câmpului electromagnetic în mecanica cuantică. Dintre lucrările publicate în această direcţie trebuie menţionat articolul de sinteză cu Silviu Olariu din prestigioasa revistă americană Review of Modern Physics The quantum effects of electromagnetic fluxes apărut în anul 1985 cu peste 200 de citări in literatură.
Printre cele mai citate lucrări ale lui Ioan-Ioviţ Popescu, scrise în colaborare, menţionăm:
- The quantum effects of electromagnetic fluxes, S Olariu, II Popescu, în Reviews of Modern Physics 57 (2), 339, 1985;
- Accelerated emission of gamma rays from the 31-yr isomer of 178 Hf induced by X-Ray irradiation, CB Collins, F Davanloo, MC Iosif, R Dussart, JM Hicks, SA Karamian ş.a. în Physical review letters 82 (4), 695, 1999;
- The coherent and incoherent pumping of a gamma ray laser with intense optical radiation, CB Collins, FW Lee, DM Shemwell, BD DePaola, S Olariu, II Popescu, în Journal of Applied Physics 53 (7), 4645-4651, 1982.
Cele mai importante cărți și publicații științifice ale sale sunt: 1. Efectele cuantice ale fluxurilor electromagnetice 2. Emisie accelerată de raze gamma din izomerul de 31 de ani al 178 Hf indusă de iradiere cu raze X 3. Studii de frecvență a cuvintelor 4. Pompajul coerent și incoerent cu radiație optică intensă al unui laser cu raze gamma 5. Folosirea tehnicilor de amplificare a sarcinilor spațiale în spectroscopia de absorbție a Cs și Cs2 6. Excitarea și ionizarea multifotonică a cesiului atomic cu un laser acordabil cu colorant 7. Emisie γ din izomerul de 31 de ani al 178 Hf indusă de iradierea cu raze X 8. Radiație acordabilă de sincrotron folosită la inducerea de emisie γ în izomerul de 31 de ani al 178 Hf | Excelența meritelor lui Iovitzu Popescu este atestată de importante premii: 1961 – Premiul pentru Fizică, decernat de Ministerul Educației Naționale. 1966 – Premiul „Constantin Miculescu” pentru Fizică, decernat de Academia Română. 1997 – Cetățean de Onoare al Județului Mehedinți. 1998 – Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova. 2000 – Gradul de Comandor al Ordinului Național „Serviciul Credincios”, decernat de Președintele României. 2002 – Diploma „Meritul Academic”, decernată de Academia Română. 2002 – „Diplomă de Excelență”, decernată de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. 2009 – Premiul „Opera Omnia” pentru merite științifice deosebite, decernat de CNCSIS. 2009 – „Diploma de Excelență” a municipiului Drobeta-Turnu Severin. 2010 – „Medalia de Onoare”, decernată de Institutul de Fizică Atomică. 2012 – Premiul „Grigore Moisil” pentru științe exacte, decernat de Marea Lojă Națională din România. 2012 – „Diplomă de Excelență”, decernată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. |
Creativitate în Fizică by Ioan Iovitz Popescu. Temă de proiect – 1980, Institutul Central de Fizică. Dedicat memoriei lui Ștefan Odobleja, https://odobleja.ro/2020/12/31/acad-prof-dr-ioan-iovitz-popescu-despre-teza-dedicata-creativitatii-in-memoria-dr-stefan-odobleja/
REFERINȚE
http://www.iipopescu.com/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan-Iovitz_Popescu
https://www.edusoft.ro/ioan-iovit-popescu/
http://www.iipopescu.com/Iovitzu_at_80_as_seen_by_Dr._George_Dinescu.pdf
http://www.iipopescu.com/OPERA_OMNIA_2009_Award_to_Ioan_Iovitz_Popescu.pdf
http://www.iipopescu.com/OPERA_OMNIA_2009_Award_to_Ioan_Iovitz_Popescu.pdf