Este vina societății și a familiei, a pedagogiei și a școlii că cei creativi nu evoluează spre destinul lor natural și că atât de des ajung niște epave ale societății, în loc să constituie stelele” dr. Ştefan Odobleja

Am fost martorul luptei savantului, care nu era în grațiile puterii politice, pentru afirmarea ideilor sale, care au premers principiile ciberneticii lui Norbert Wiener. Cele mai grele confruntări le-a purtat în ultimii ani de viață cu savanții români, precum acad. Ștefan Milcu, acad. Bălăceanu Stolnici, Edmond Nicolau, Nicolae Margineanu etc., aflați în vârful lumii știintifice ale acelor vremuri. Aceștia s-au străduit să-l convingă pe Ștefan Odobleja să renunțe la revendicarea primordialității operei sale.” Prof. Mihai Buracu

  • Se cuvine să menționez aici spusele lui Ștefan Odobleja, care, în discuțiile purtate cu domnia sa, a făcut referire la un Congresul International al medicilor militari de la București- din 1937, la care au luat parte și doi medici americani, și unde a distribuit participanților cartea sa. Ulterior, în timpul războiului, stranie coincidență, cei doi medici au făcut parte dintr-o echipă de cercetători aflată sub conducerea lui Norbert Wiener.” Prof. Mihai Buracu

Textul scris în franceză de Dr. Ștefan Odobleja pe spatele prospectului (document primit de la prof. univ. dr. fiz. Radu Homescu, sept. 2020)

—————————————————————————-

  • Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii, și-a trăit ultimii ani de viață cu sentimentul că a fost jefuit de opera vieții sale și nu o operă oarecare.”
  • Târziu, mult prea târziu, a putut să înceapă bătălia pentru recunoașterea valorii operei sale, avându-i alături pe Bajureanu Stelian, dr. Al. Olaru, acad. Drăgănescu, prof. Golu, acad. Ioan Ioviț Popescu, Liviu Petrina și mulți alții. Evocarea omului de știință au facut-o și o fac de peste două decenii cercetători devotați care s-au aplecat cu acribie asupra operei sale, încercând să o pună în valoare. Eu mă voi referi la Ștefan Odobleja, pe atunci (1968-1976) membru al Cenaclului Literar de pe lângă Casa de Cultura din Turnu Severin. Trăia prin anii ‘60-’72 într-o mare izolare, într-o mare tristețe. Știa că are de spus semenilor săi lucruri de o valoare fundamentală, dar nu avea condițiile de a comunica aceste lucruri. Și tocmai de aceea frecventa ședințele de joi seara ale Cenaclului Literar. Aducea cu sine mari planșe de desen pe care erau reprezentate scheme și grafice, care să facă accesibile tinerilor săi auditori esența gândirii sale.
    Prof. Mihai Buracu, Savantul dr. Ștefan Odobleja, victima unui rapt științific, 28 nov. 2005,
    https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1199018-savantul-stefan-odobleja-victima-unui-rapt-stiintific.htm

Anul 1975 – ședință la Academie, unde prezintă dr. Ștefan Odobșleja.

  • Anul 1975 – Pe 24 sau 25.04.1975, Odobleja este invitat la Academie. În scrisoarea din 19.03.1975, Bajureanu îl sfătuiește ce să facă. În cartea lui I. Hinoveanu, ing. St. Bajureanu povestește ce s-a întâmplat la Academie. Toți medicii militari cu grad mare au primit ordin să nu vină în haine militare. Directorul Spitalului Militar s-a scuzat printr-un emisar că nu poate fi prezent. În timpul prezentării lui Odobleja, doi ciberneticieni români de marcă vorbeau între ei ca pe stradă. Un doctor militar mai în vârstă le-a atras atenția că Odobleja ajunsese la a șaptea asemănare între ideile sale și cele ale lui Wiener. Același medic l-a atenționat de atmosfera din sală și pe prezidentul ședinței, Șt. Milcu. La sfârșitul ședinței i se propune un târg, cu pensia de merit, pe care Odobleja îl refuză. Intervine apoi acad. N. Mărgineanu care-i zice foarte dur: “Bă Fănică, înțelege mă, că tot ce ai făcut tu în Psihologia Consonantistă e ceva, mă, care n-are nici o valoare, e un soi de filozofie a la Blagaˮ. Odobleja a replicat: ˮÎn viață fiind, cred că cea mai mare onoare ce mi s-ar fi putut face sub cupola Academiei Române este aceea să fiu comparat cu Blaga“.
  • Anul 1980 – Eleodor Popescu, președintele Culturii și Artei din Mehedinți, spune la apariția vol. II din ˮIstorie și Cultură“ în care era articolul lui F. Vlădica (1980) “despre moștenirea lui Odoblejaˮ, am fost admonestat de secretarii cu propaganda ai Comitetului județean de partid, Marius Cojocaru și Elena Catrina, și somat să nu mai publicăm nimic despre Odobleja.

Odată cu trecerea timpului ne-am dat seama tot mai mult de valorile operei sale. După trecerea lui în neființă, în toamna lui 1978, comentariile, în loc să scadă, s-au înmulțit. Poate și datorită faptului că, sub toate aspectele, cibernetica este astăzi o prezență tot mai vie“. Aristide Buhoiu (TVR), din interviul cu dr. Odobleja, anul 1978 – înainte de a muri, și difuzat abia în anul 1982

Anul 1978 – Interviul (difuzat de TVR în 1982) cu Ștefan Odobleja realizat de Aristide Buhoiu (Sursa: Ștefan Odobleja jr., “Destinul unui vizionar – Ștefan Odobleja”, Editura Publicitaria, 2017)

Încercați să vă imaginați acum, în toamna anului 1982, o confruntare a celebrilor scriitori de literatură științifico-fantastică de altădată, cu realitățile contemporane. Într-o lume ce părea neverosimilă bunicilor, fie că era vorbă de geniul anticipativ al lui Jules Verne sau a altui scriitor, au apărut în zilele noastre lucrări, fapte, acțiuni care depășesc cu mult imaginația autorilor nu foarte vechilor cărți până mai ieri socotite îndrăznețe. Iată, roboții există, se diversifică, preiau o parte din munca omului în acțiunile sale.
Rămânem să ne punem o întrebare: ar fi fost posibile toate acestea fără cibernetică? Știința care are ca obiect, printre altele, studiul matematic al legăturilor, al comenzilor și controlului în sistemele tehnice. Desigur că nu poate fi vorba de lumea roboților fără această știință de sinteză care împinge omenirea pe un imens salt pe scara istoriei.
Probabil că, între victoriile cele mai spectaculoase ale științei și tehnicii din acest secol XX, astronautica figurează alături de extraordinarele descoperiri din fizică, medicină, chimie.
Privirile omului au devenit mai pătrunzătoare. Mintea și mâinile lui au pătruns cu adevărat în spațiul interplanetar unde altădată doar luneta modestă a lui Galilei ne îngăduia să aruncăm o simplă privire.
Desigur, numai prin studiul matematic al sistemelor de autoreglaj, prin relații de comandă și control, s-a putut ajunge aici, sau altfel zis, folosindu-ne de știința „cârmaci”, ca să revenim la originea cuvântului grecesc ce i-a dat numele, adică la cibernetică, oamenii au făcut acest uriaș pas dincolo de Terra.
Ei bine, gândindu-ne la toate acestea va trebui să evocăm o pătrunzătoare minte românească, Ștefan Odobleja, care a propus în urmă cu 45 de ani conceptul ce stă la baza ciberneticii, sau cum afirma prof.univ.dr.doc. Mihai Drăgănescu, „Ștefan Odobleja este cel care elaborează pentru prima oară ideile unei cibernetici generalizate”.

A tipărit „Psihologia Consonantistă” în două volume, 1938 și 1939, care continuă să suscite interesul specialiștilor. Punctul de plecare ar putea fi situat în anul 1939, când a apărut prima recenzie în România, dar și în 1941, când este prezentată această carte într-o revistă americană. Urmează apoi un gol imens de 4 decenii, după care cazul Odobleja se reia cu succes.
Ne facem, evident, o datorie de onoare din aceasta.
Părerile autorizate indică aceeași concluzie, anume că Ștefan Odobleja nu este doar un precursor al ciberneticii, ci are prioritatea mondială a ideii unei cibernetici generalizate.
Deși cu mare întârziere este reconsiderat astăzi ca un mare om de știință și gânditor, opera sa de bază „Psihologia Consonantistă” nu este doar o lucrare de cibernetică, ci și o operă de gândire. O filozofie a proceselor mintale și a științei.
Există încă multe lucruri enigmatice care apar de-a lungul vieții sale. Coincidențe stranii, contestări, care la vremea respectivă nu i-au acordat onorurile ce i se cuveneau fostului medic din Armata română. Va trebui să știm într-o zi mai mult despre cei care din interes sau din ignoranță au barat drumul acestui român de geniu.
Televiziunea se mândrește că deține un document cinematografic unic, filmat în 1978, cu puțin înaintea morții savantului, o peliculă cu valoare istorică, singura de acest fel care ne-a rămas de la Odobleja.


Redăm mai jos integral interviul realizat de Aristide Buhoiu:
Aristide Buhoiu: Se pare că Ștefan Odobleja este primul om din lume care, pe baze științifice a propus primele mașini gânditoare. Aceasta se întâmpla în anul 1938. Ne-ar interesa să știm, cum au fost primite ideile dvs. atunci?
Ștefan Odobleja: mulți specialiști, chiar și din marele public, le-au privit drept idei științifico-fantastice. Nu prea au fost luate în serios. Totuși, câțiva dintre specialiștii noștri, printre care aș cita pe prof. Gheorghe Zapan, prof. Lothar Rădăceanu, prof. Bagdasar au luat în considerație și li s-a părut că sunt destul de realiste așa cum erau documentate acolo, în cartea aceea.
Aristide Buhoiu: Unde ați elaborat lucrarea?
Ștefan Odobleja: Lucrarea am elaborat-o la Lugoj.
Aristide Buhoiu: Locuiați la Lugoj?
Ștefan Odobleja: Da, eram medicul Regimentului 17 Infanterie din Lugoj.
Aristide Buhoiu: Și care au fost principalele idei pe care vi le-ați propus în această lucrare?
Ștefan Odobleja: Sunt vreo 40-50 idei importante, care rezultau și pentru care militam în această lucrare și printre ele aș putea cita: mecanizarea și fizicizarea gândirii, binaritatea, circularitatea, rezonanța, acordurile și propunerea ca să se treacă la aplicații practice în această direcție.
Aristide Buhoiu: Și cartea ați tipărit-o la Lugoj în limba franceză?
Ștefan Odobleja: Da, am tipărit-o la Lugoj, după aceea am propus-o editurilor din Paris și am aranjat contracte cu Editura Libraire Maloine din Paris, care a editat-o și a difuzat această lucrare.
Aristide Buhoiu: În momentul respectiv, deși era în 1938, dvs. anticipați care vor fi aplicațiile practice ale ideilor pe care le propuneați?
Ștefan Odobleja: Da, am întrevăzut toate aceste aplicații și binențeles s-au concretizat așa cum s-au realizat, dar îmi permiteți să vă citez din lucrarea mea, chiar la pag. 733, eu scriam următorul lucru: „Este o consecință a legii reversibilității care ne permite să mecanizăm gândirea, să realizăm gândirea instrumentală. Gândirea tehnică sau tehnicizată, gândirea artificială și provocată. Grație reversibilității psiho-fizice noi putem să materializăm și mecanizăm actul creației. După mecanizarea simțurilor și a observației de către aparate detectoare și înregistratoare, după materializarea memoriei prin cărți și biblioteci, după mecanizarea reacțiilor motrice prin diferite mașini, după substituirea secrețiilor prin produse fabricate, iată rândul elaborării de a fi mecanizată”. Mai jos scriam: „fără îndoială mașina de inventat nu este încă inventată dar noi putem să întrevedem crearea ei peste puțin timp”.
Aristide Buhoiu: Și acestea, peste puțin timp, au devenit destul de repede, 15-20 ani. În 1948, deci la 10 ani de la lucrarea dvs., apare lucrarea care fondează cibernetica. Cum se explică tăcerea dvs. atâția ani de zile?
Ștefan Odobleja: Războiul m-a concentrat asupra temelor de război. Nu m-am mai putut ocupa în timpul acesta de știință și de teoriile mele. După terminarea războiului am rămas retras în satul natal, așa că am rupt legăturile cu cercurile științifice și, foarte târziu, am aflat despre cibernetică și de altfel am aflat despre ea pe căi ocolite și ideile care erau de fapt și în cartea mea din 1938, erau, de data aceasta, redate într-un mod diferit, sub termeni schimbați și de multe ori redate într-un stil ermetic, greu de înțeles, după moda care se instalase ulterior.
Aristide Buhoiu: Dar, aflăm că dumneavoastră continuați ceea ce ați început în anul 1938. Și la ce lucrați în acest moment?
Ștefan Odobleja: N-am putut să mă despart de pasiunea ce mă cucerise, așa că, în continuare, în ciuda vicisitudinilor și a împrejurărilor contrarii, am continuat ca o distracție, ca o muncă, sau ca o deprindere, elaborări în direcția acestei psihologii care era, de fapt, în mare parte o logică. Am continuat, deci, un fel de perfectare a unei logici pe care aș putea să o redactez, care se găsește în câteva lăzi de concepte scrise la repezeală, pe care ar trebui să le redactez pentru publicare, care cred că ar prezenta un interes poate egal cu cel al psihologiei consonantiste. Aștept însă să termin acest litigiu cu cibernetica, aștept să apară cartea de la Craiova, după care m-aș dedica definitiv acestei logici pe care intenționez să o elaborez și să o dau tiparului.
Aristide Buhoiu: Astăzi cibernetica are implicații aproape în toate domeniile. Dar cum vedeți dvs. prezența ei în anii care urmează, în secolul XXI, poate, chiar?
Ștefan Odobleja: În anii care urmează, după părerea mea, eu cred că cibernetica va face pași tot atât de impresionanți, ca cei care i-a făcut între anii ’38 și ’78 și, după părerea mea, pentru ca să realizeze acei pași, cibernetica, ciberneticienii vor trebui să se inspire din nou de la psihologie și logică și să mecanizeze, să fizicizeze, să mașinizeze și alte principii pe care încă nu au reușit să le mașinizeze. Printre ele aș putea să citez principiul acordului și al rezonanței, principiul selectivității prin rezonanță. Vor apare atunci niște mașini și mai miraculoase decât acelea pe care le-am enumerat acum de curând.

—————————————————————————————–

Dr. Ștefan Odobleja, în Enciclopedia Larousse, este consemnat ca precursor în cibernetică, o recunoaștere făcută cu mare obiectivitate

Iulie 2012 – Interviul cu Ștefan Odobleja jr., fiul savantului realizat de Ion Jianu (Sursa: Ștefan Odobleja jr., “Destinul unui vizionar – Ștefan Odobleja”, Editura Publicitaria, 2017)

Ion Jianu: Pentru cei care nu cunosc cazul Ștefan Odobleja: volumul său „Psihologia Consonantistă”, a apărut în 1938, la Paris, cu zece ani înainte de opera lui Norbert Wiener, cel considerat oficial părintele acestei științe. Și în loc de un Premiu Nobel pentru olteanul Ștefan Odobleja, ne-am ales cu o iluzie?
Ștefan Odobleja Jr.: „Psihologia Consonantistă” a apărut la Paris în anii 1938-1939 în două volume: Psychologie Consonantiste, Librarie Maloine, Paris. Și, atenție, cartea a fost anunțată ca fiind gata de tipar încă din anul 1937. Acest anunț a fost făcut cu ocazia Congresului internațional de medicină militară ținut la București în acel an (1937), unde tatăl meu, dr. Ștefan Odobleja, a obținut premiul „Medic general Alexandru Papiu” cu lucrarea La Phonoscopie și a lansat un prospect prin care anunța că lucrarea despre psihologia consonantistă este gata de tipar.
La acel congres din Capitala României (1937), fiind internațional, au participat medici militari avizați din toate țările. Un larg interes asupa conținutului cărții tatălui meu l-a manifestat medicul șef al Flotei a 7-a americană din Mediterana, Wiliam Seaman Bainbridge, care a anunțat această apariție în Statele Unite ale Americii. Totodată, revista americană „Psihological Abstract”, care publica în coloanele ei cele mai de vârf cercetări obținute în întreaga lume, a făcut o recenzie „Psihologiei Consonantiste”.
De ce am ținut să reamintesc aceste amănunte? Pentru a arăta celor care nu cunosc cazul Odobleja faptul că tatăl meu a fost cunoscut în acei ani pe plan internațional, deoarece el a participat cu articole de specialitate la întrunirile științifice, întruniri la care s-a făcut repede remarcat datorită ideilor sale de avangardă la acele timpuri, iar lucrările sale au fost redactate într-o limbă de circulație internațională, limba franceză.
Ștefan Odobleja a fost conștient de originalitatea ideilor sale și de aceea s-a adresat lumii științifice internaționale. El, ca medic, a prevăzut începerea războiului la care a participat activ ca medic (militar) de regiment și nu era convins că va scăpa cu viață. A suportat grozăviile celui de-al Doilea Război Mondial, iar după încheierea acestuia a fost învinuit, ca orice ofițer activ (medic de regiment), că a luptat pe frontul de răsărit. Așa stând lucrurile nu era momentul să mai aducă la cunoștință că a scris în limba franceză, când în țara noastră apăruseră liste cu cărți epurate și cărora li s-a dat foc în public… Dacă comiteai „imprudența” să deții unul din titlurile epurate, te alegeai cu opt ani de temniță!

Manea Mănescu și acoliții lui – piedici lui Odobleja.
Ion Jianu: În România nu i s-a recunoscut, până la un moment dat, valoarea. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române, dar ulterior nu a mai fost ignorat și nerecunoscut în România…
Ștefan Odobleja Jr.: Uitați prin ce moment a trecut țara noastră? După război România a fost izolată de lumea liberă, nu se putea lua legătura cu Occidentul ş.a.m.d. Într-o noapte în anul 1953, au fost arestați toți medicii militari de pe cuprinsul țării… România era înconjurată de sârmă ghimpată și condusă de la Moscova prin politicienii acelor vremuri de teroare stalinistă. A urmat o perioadă de rusificare a țării, tot ce apărea era „meritul” oamenilor de știință sovietici, iar cibernetica era considerată o știință reacționară, de care se foloseau imperialiștii, ca să distrugă „minunatele” cuceriri revoluționare ale socialismului. Abia după 1968 România a început să aibă un fel de deschidere internațională, au început schimburile culturale cu Occidentul, au apărut traduceri ale clasicilor și reconsiderarea autorilor care pe nedrept au fost interziși. În acea perioadă, tatăl meu era permanent în contact cu lumea științifică, urmărind aparițiile din publicațiile de atunci din România: „Contemporanul”, „România literară”, „Tribuna”, „Săptămâna”, „Flacăra”, „Orizont” și altele, publicații cărora li s-a adresat prin articole și care au fost luate în seamă din ce în ce mai mult. Au apărut discuții polemice cu diferiți specialiști, cum a fost N. Mărgineanu de la Cluj, care a predat la Harvard. Acesta, inițial, a fost un partizan al lui Norbert Wiener, dar după ce a cunoscut Psihologia Consonantistă a tatălui meu a admis că există similitudini între cele două opere. De asemenea, tatăl meu s-a adresat Academiei Române cu un memoriu care a atras atenția specialiștilor de înaltă ținută academică și care au analizat cu multă atenție și discernământ opera lui Odobleja. Printre aceștia aș enumera: prof. Ion Străchianu, prof. Al. Olaru, prof. Șchiau, prof. Victor Săhleanu, Vasile Pavelcu, Pantelimon Golu, Mihai Golu, Paul Postelnicu, Cezar Buda și cercetători străini: Robert Mantz, J.Rudal, D.I. Szekely, L. Shiberni.
În 1975 a avut loc la București, Congresul Internațional de Cibernetică și Sisteme, unde Odobleja a participat cu lucrarea „Psihologia Consonantistă” și a reușit să prezinte și o expunere. Și asta, susținerea expunerii, s-a putut face numai cu aprobarea șefului secției de cibernetică, prof. Masturzo din Italia, deoarece anumiți așa-ziși ciberneticieni români, printre care și un anume I.C. Bilciu au făcut tot ce e posibil să nu se afle că în România a apărut „Psihlogia Consonantistă” a lui Ștefan Odobleja! Acest Bilciu făcea parte din acoliții lui Manea Mănescu, cel supus familiei conducătoare și în mod special „savantei de renume mondial”. Începând cu 1972, „Psihologia Consonantistă” a fost întoarsă pe toate fețele de academicienii Mihai Drăgănescu, Alexandru Surdu, prof. Cornel Țăranu, Titus Dumitrescu, Liviu Petrina și alții.
Ion Jianu: Cu câteva săptămâni înainte de a muri, tatăl dumneavoastră a avut un fel de bucurie, respectiv prezentarea la un congres de cibernetică din Amsterdam a unei lucrări de specialitate, lucrare publicată în lucrările congresului. Oferiți-ne amănunte…
Ștefan Odobleja Jr.: În august 1978 a avut loc Congresul de cibernetică și sisteme de la Amsterdam, unde s-au aniversat 30 de ani de la apariția ciberneticii lui Norbert Wiener. Datorită faptului că Ștefan Odobleja era țintuit la pat de o boală nemiloasă, cu toate că a avut toate formele internaționale de participare, s-a hotărât în ultimă instanță, ca lucrarea sa, Diversitate și unitate în cibernetică, să fie prezentată de un delegat, ing. Stelian Bajureanu. După prezentarea lucrării lui Odobleja, s-au scandat “40 de ani de cibernetică”, deși se aniversau „30 de ani de cibernetică” și pe Norbert Wiener!. Lucrările congresului internațional de cibernetică și sisteme din 1978 au fost conduse de J. Rosse care, văzând recunoașterea priorității românești, a venit în România și a pus medalia N. Wiener în pieptul lui Nicolae Ceaușescu pentru merite în cibernetică. Și asta pentru a câștiga protecția conducătorilor români și care doreau să fie gratulați cu înalte distincții științifice. Să nu uităm că se purta cu emfază de către Elena Ceaușescu titlul de academician de renume mondial. Unul din apropiații familiei conducătoare, Manea Mănescu, care se ocupa de cibernetică, a început să restricționeze avântul intern dar nu a putut să stăvilească recunoașterea internațională. În anul 1982 a avut loc la Lugoj o masă rotundă la care s-a decis înființarea Academiei de Cibernetică „Ștefan Odobleja” cu sediul la Lugano în Elveția, după codul elvețian. Președintele de onoare al acestei academii a fost prof. Iosif Constantin Drăgan, iar președinte executiv prof. Paul Postelnicu, cel care avea inventate patru legi în cibernetica tehnică.
Editura „Scrisul Românesc” i-a tergiversat tatălui meu apariția cărții.
Ion Jianu: „Editura Scrisul Românesc” i-a publicat tatălui dumneavoastră o lucrare, dar, din păcate, postum. A apucat s-o vadă însă în șpalt.
Ștefan Odobleja Jr.: Ștefan Odobleja a scris „Psihologia Consonantistă și Cibernetica”. Este adevărat că tatăl meu a văzut cartea în șpalt, el fiind atunci bolnav pe patul de suferință. În 1978 cartea a apărut, într-adevăr, după ce tatăl meu a murit. Ar fi trebuit să apară mai înainte, dar redactorul de carte de la Editura „Scrisul Românesc”, Ion Rusu-Șirianu, nu era prea consecvent în redactare, deoarece avea apucături… bahice. Tatăl a fost foarte supărat pe indolența și neseriozitatea acelui redactor. În această lucrare, Ștefan Odobleja, autorul „Psihologiei Consonantiste”, a arătat paralelismul dintre cibernetica lui Norbert Wiener și cartea sa, a explicat cu lux de amănunte asta, dar multe au fost interzise de către cenzura vremurilor, după cum, ulterior, a recunoscut Ilarie Hinoveanu, directorul de atunci al Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova.
Apropo de apariții: în 1979 a fost publicată lucrarea colectivă Precursori români ai ciberneticii (Editura Academiei Române), carte în care sunt recunocute, la nivel academic, meritele tatălui meu, iar în 1981, Academia României i-a consacrat lucrarea Odobleja betwen Ampere and Wiener. Această culegere de studii a fost difuzată în întreaga lume, iar tatălui mei i s-a conferit titlul de academician postmortem.
În 1984, altă lucrare a văzut lumina tiparului la „Scrisul Românesc”: Introducere în logica rezonanței (o parte din scrierile inedite ale lui Ștefan Odobleja). Prefața este de Constantin Noica, iar îngrijirea ediției, studiul introductiv și notele au fost alcătuite de academicianul Al. Surdu.
Ion Jianu: Enciclopediile străine însă nu-l menționează pe tatăl dumneavoastră ca fiind precursorul mondial al ciberneticii. Se mai poate repara ceva în acest sens, ce-i de făcut, cine ar putea să întreprindă demersuri oficiale?
Ștefan Odobleja Jr.: În Enciclopedia Larousse este consemnat Ștefan Odobleja ca precursor în cibernetică. Această recunoaștere este făcută cu mare obiectivitate. Enciclopedia Britanică este mult mai politizată și asta deoarece J. Rose, cel care a condus congresele internaționale de cibernetică din perioada 1975-1978 și a decernat medalia de cibernetică lui Nicolae Ceaușescu (gafă politică!), este obligat să treacă sub tăcere meritele lui Ștefan Odobleja. Să nu uităm alt amănunt: în mișcarea francofonă, Odobleja alături de Panait Istrati sunt recunoscuți ca vorbitori și creatori în limba franceză.
Au apărut și legende despre tatăl meu.
Ion Jianu: tatăl dumneavoastră a fost nemulțumit de nerecunoașterea meritelor și s-a scris că ar fi murit sărac și oarecum neînțeles. Așa a fost?
Ștefan Odobleja Jr.: Tatăl meu a fost poate nemulțumit pe oamenii de știință români care l-au împiedicat de multe ori să afirme perenitatea ideilor sale.
Neînțeles a fost, deoarece mulți participanți la congrese și simpozioane chiar și acum constată că Ștefan Odobleja este un om al prezentului și al viitorului, fapt ce se confirmă din ce în ce mai mult în ultimul timp.
Nu a murit sărac, toată viața a fost un om pedant. În ultimii ani ai vieții a fost un om puternic, dar a primit destule lovituri. Printre care: incendierea casei natale din satul unde s-a născut (Valea Hoțului, astăzi Ștefan Odobleja, comuna Izvorul Aneștilor, Mehedinți), eveniment întâmplat imediat după Congresul de cibernetică din anul 1975.
Ion Jianu: Ce v-a spus în ultimele clipe ale vieții din 1978?
Ștefan Odobleja Jr.: să nu visez la piscuri înalte, „că ți se par foarte aproape, dar n-o să le atingi niciodată”. Eu, din fericire, nu puteam fi bănuit de aceste vise, deoarece eram un om pragmatic datorită formațiunii mele de inginer.
Ion Jianu: tot ce s-a scris despre tatăl dumneavoastră este realitate? Presupun că sunt și destule legende… Când veți scrie o carte despre viața, așa zisele ciudățenii ale tatălui, despre anumite controverse ale operei sale științifice ş.a.m.d?
Ștefan Odobleja Jr.: nu este real tot ce s-a scris despre tatăl meu. Au apărut, într-adevăr, și destule legende. Voi termina o carte despre biografia sa în care, printre altele, voi include și anumite înscrisuri cu care vreau să arăt adevărata viață a savantului Ștefan Odobleja: un om cu o mare putere de muncă, cu un psihic tare. Privind spre Olimp, el nu era atent la micile șicane făcute de „mitici”, de pigmei. Dacă era bănuit de ceva: mereu în criză de timp. Avea încredere în semenii săi și, mai ales, în tineret, deoarece era conștient că ideile sale se vor confirma în viitor. De asemenea, a vrut să lase în urma sa o operă închegată și care să ducă către mașinile… de gândit.
Ion Jianu: Este reală informația potrivit căreia manuscrisele lui Ștefan Odobleja însumează peste 50.000 de file, respectiv peste zece metri liniari de manuscrise? Cât din aceste manuscrise s-au tipărit, cât este pregătit pentru publicare?
Ștefan Odobleja Jr.: Manuscrisele lui Ștefan Odobleja de la Arhivele Statului însumează 150.000-280.000 de file, din care 50.000 de file sunt manuscrise de logică. S-a publicat, cum spuneam mai sus, Introducere în logica rezonanței (scrieri inedite) și, după aprecierile academicianului Alexandru Surdu, ar mai fi apărut încă nouă volume de logică. Sperăm să le scoatem la lumina … tiparului.

Proiectele Fundației Odobleja: casă Memorială, Școală de vară.
Ion Jianu: Ce și-a propus în acest sens Fundația „Ștefan Odobleja”, pe care o conduceți? Ce lucrări veți publica în viitor?
Ștefan Odobleja Jr.: Fundația a tradus din limba franceză, după 75 de ani, Fonoscopia. De asemenea, Fundația va avea grijă de imaginea și personalitatea lui Ștefan Odobleja, astfel încât opera sa să fie cunoscută nu numai în România dar și în străinătate. Fiindcă ați adus vorba despre această fundație aș vrea să ofer și alte amănunte. Începând cu anul 2010, Fundația „Ștefan Odobleja” împreună cu Asociația „Apolodor” l-au comemorat pe savant printr-un simpozion desfășurat în două ediții: Eternitate la timpul prezent. La aceste manifestări au participat personalități ale lumii științifice, cum ar fi acad. Alexandru Surdu, marele inventator Iustin Capră, prof. univ. Ada Tomescu, vicepreședinte al Academiei „Ștefan Odobleja”, acad. Liviu Șofonea, general Dumitru Constantin, prof. univ. Horia Gligor, col. dr. Cehita Nicolae, general dr. Nicolae Bucur, col. în rezervă Doru Caminescu, col. dr. Popescu Nicolae. De asemenea, lucrările simpozionului au fost salutate de dl. Gabriel Chiuzbaian, președintele Uniunii Juriștilor din România, vicepreședintele Asociației Internaționale a Juriștilor Democrați de la Bruxelles.
Ion Jianu: Ce se aude cu Casa Memorială „Ștefan Odobleja” din localitatea natală a tatălui? Când va fi reconstruită și transformată în muzeu?
Ștefan Odobleja Jr.: Fundația a demarat lucrările în vederea construirii unei Școli de Vară (tip Vălenii de Munte) și a ridicării Casei Memoriale, casă ce a fost incendiată. Cu ocazia celor două ediții ale simpozionului de care v-am vorbit, în satul natal al lui Ștefan Odobleja a fost dezvelită placa comemorativă cu macheta Casei Memoriale, dezvelire ce a fost făcută de către marele inventator Iustin Capră, însoțit de cei doi strănepoți ai savantului, Răzvan și Vlad Lăsculescu. Și asta ca un fel de mesaj… Că tineretul va duce la îndeplinire idealurile lui Ștefan Odobleja de acum 70 de ani.
Ion Jianu: Unii cercetători devotați s-au aplecat asupra operei tatălui dumneavoastră, dar înțeleg că cercetarea lucrărilor savantului Ștefan Odobleja ar stagna. Este adevărat, adică n-ar mai exista interes și buget pentru cercetare?
Ștefan Odobleja Jr.: Nu este reală informația. În ciuda anumitor condiții generate de criză, oamenii de știință români se preocupă de opera lui Ștefan Odobleja din ce în ce mai mult. S-au publicat peste zece volume despre Ștefan Odobleja. Sunt mulțumit de faptul că ideile sale se confirmă odată cu înaintarea în timp.

„Tatăl meu a fost un vizionar, un om al viitorului”
Ion Jianu: Ce ați mai avea de adăugat despre cazul tatălui dumneavoastră, ceva ce nu se știe?
Ștefan Odobleja Jr.: Întrebările puse de dumneavoastră m-au „alergat” în timp, de pe vremea copilăriei mele și până în prezent. Poate că n-am fost foarte explicit la anumite răspunsuri. Anumite întâmplări le voi prezenta în acea biografie a tatălui de care v-am vorbit, o carte care va respecta adevărul. Eu am trăit de mic lângă el, l-am văzut cum, de-a lungul întregii sale vieți, s-a luptat. Era un optimist, credea în tineret, credea în viitor. Era un vizionar.
Ion Jianu: Îmi puteți oferi și câteva exemple?
Ștefan Odobleja Jr.: Vă redau anumite extrase din Fonoscopia, care a fost publicată la Paris în 1935, tradusă și publicată în România cu ocazia edițieia II-a a Simpozionului „Ștefan Odobleja”, la Editura Universitară din Craiova „Din nefericire, pentru moment, posibilitățile sunt limitate” (…) „întemeierea cunoștințelor noastre pe baze riguros științifice, fiind prima etapă ce trebuie atinsă” (…) „ultima etapă ce trebuie atinsă prin introducerea în semiologia acustică a instrumentelor de precizie care își așteaptă încă inventatorii”. Alt exemplu: „se știe, pe de altă parte, că ți-e mai greu să te convingi de un adevăr decât să-l găsești, pentru că adevărul a fost găsit cel mai adesea printr-o intuiție, dacă nu printr-un hazard. În timp ce convingerea altcuiva cere, pentru a se produce, calea deductivă, cu silogisme grele și numeroase. Și mai mult pentru cel care l-a găsit, adevărul îi pare ceva simplu și manifest. În timp ce pentru ceilalți, trebuie să le ștergem opiniile anterioare, proces întotdeauna dezagreabil și care trezește opoziții printr-o reacție foarte naturală, ale cărei rădăcini depăseșc psihologicul și chiar biologicul, căci fenomenele fizice deja sunt dominate de conflictul acțiunii și inerției”. Cum spuneam mai sus, aceste pasaje sunt extrase din prefața lucrării „La Phonoscopie” apărută la Editura GASTON DOIN & C-nie, Paris (1935) și tradusă în limba română în 2011. Din aceste pasaje reiese că Ștefan Odobleja era conștient că ideile sale erau avansate față de contemporani și așteptau venirea din urmă a tehnologiei care să le poată confirma.
Iulie 2012

—————————————————————————-


Am sprijinit lupta complicată pentru afirmarea drepturilor prioritare ale medicului român Ştefan Odobleja în descoperirea şi fundamentarea principiilor ciberneticii, bătându-mă în “Flacăra” pentru recunoaşterea lui şi pentru republicarea în limba română a cărţii lui, “Psihologia consonantistă”, apărută înainte de război la Paris, cunoscută de Norbert Wiener şi aplicată de el în descoperirile sale postodoblejiene.
Judeţeana de partid Mehedinţi a fost la început obstrucţionistă şi ulterior indiferentă, încât Odobleja a murit sărac într-o casă modestă, pe un pat de ţăruşi. Mult ulterior, oameni de ştiinţă români au întemeiat un cerc Odobleja şi mi se pare o academie Odobleja. Reproşul de fond al nomenclaturii faţă de Odobleja era că a fost medic militar şi medic de jandarmi şi că era reacţionar. Parcă în oglindă, am luat apărarea, după ’89, unor medici valoroşi, culpabilizaţi de noii justiţiari nedrepţi că au fost medicii lui Ceauşescu
.” Adrian Păunescu, 28 septembrie 2008, Discus în Camera Deputaților – http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6545&idm=1,02&sir=&sep=and&idv=597&idl=1

————————————————————————————-

De ce este considerat Odobleja o mare personalitate științifică (din România) profund nedreptățită?

Ion Jianu, “80 de ani de la apariția Psihologiei consonantiste a lui Odobleja“, 10 octombrie 2018,
https://www.gds.ro/Local/Mehedinti/2018-10-10/80-de-ani-de-la-aparitia-psihologiei-consonantiste-a-lui-odobleja/

Ing. Ștefan Odobleja Jr., în exclusivitate pentru Gazeta de Sud, explică: ” Opera principală a dr. Ștefan Odobleja este Psihologia Consonantistă, două volume, în limba franceză ( Psychologie Consonantiste), elaborată și imprimată la Lugoj în 1938 și 1939, dar cu copyright-ul de difuzare al unei edituri din Paris, Librairie Maloine, editură franceză care, după informațiile mele, există și în present. Este o lucrare de pionerat, extrem de originală, deoarece punea bazele generale ale unei noi științe, cibernetica. În Enciclopedia Larousse este consemnat faptul că românul Ștefan Odobleja este precursorul ciberneticii. Această recunoaștere internațională este făcută cu mare obiectivitate. Declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial, a creat mari dificultăți în difuzarea lucrării în toate mediile științifice. Peste zece ani, matematicianul american Norbert Wiener reia ideile generale ale lui Odobleja, le completează cu anumite cercetări în domeniul militar american (artilerie) și publică lucrarea Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine“ (1948), simultan la New York și Paris. Și astfel, cu ideile tatălui meu, Wiener este recunoscut ca fiind întemeietorul ciberneticii! Nu am căderea să spun că opera tatălui meu a fost furată, ca să zic așa, dar pot afirma, cu argumente, că autoritățile statului român nu l-au ajutat, nu l-au sprijinit în a i se recunoște întâietatea în domeniul ciberneticii. L-au ignorant! Ca dovadă, abia în 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Doctorul Ștefan Odobleja a fost nu numai medic, ci și poet, filosof. În anii de până în 1990, Joseph Constantin Drăgan, aflat în exil, în Italia, s-a implicat financiar și moral în recunoașterea internațională a operei tatălui meu, a organizat un mare simpozion international la Lugoj (22-24 octombrie 1982), a înființat o fundație (cu sediul în Elveția), a publicat operele lui Ștefan Odobleja ( la Editura Nagard) etc. După decesul lui Drăgan, ultima sa soție, fiica generalului Gușa, a întrerupt orice contact cu Fundația Odobleja! Altfel, sunt fericit că am reușit, printre altele, să ridic Casa Memorială Odobleja, să public cărți despre
tatăl meu ș.a.m.d.”.

—————————————————————————

” Savantul dr. Ștefan Odobleja, victima unui rapt științific”

2005 noiembrie 28. ˮSavantul dr. Ștefan Odobleja, victima unui rapt științific“, comunicare semnată de Mihai Buracu.

Savantul dr. Ștefan Odobleja, victima unui rapt științific, Luni, 28 noiembrie 2005

Sintagma “românul s-a născut poetˮ impune aproape obligatoriu consecutiva retorică: moare el și poet? Și ea, la rându-i, ridică năucitoarea întrebare: cel născut român, tot român își dă obștescul sfârșit? Știut fiind că sunt milioane de români, care n-au murit români, identitatea națională se clatină sub semnul interogației de sine. Dacă se pune problema așa, atestarea calității de român se cuvine cu precădere celor ce au intrat în eternitate, dăruind viață veșnică etniei care-i aparțineau. Când simți nevoia unei reînvieri spirituale, coborârea în infernul uitării devine obligatorie.

Locul proletculturnicilor comunismului internaționalist a fost luat de bănetculturnicii liberalismului globalist, tot așa cum în locul cenzurii comuniste s-a instituit indexarea postdecembristă, având drept țel final imediat așternerea prafului tăcerii și a pulberii uitării asupra a tot ceea ce nu este pe placul ocultei, care a preluat acum pe lângă pârghiile puterii economice și militare și pe cele ale culturii, aflate în prezent pe cele mai înalte trepte în topul  aprecierii internaționale. Nimic sau cât mai puțin despre dr. Nicolae Paulescu, George Manu, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr etc., interdicție venită din partea organismelor promotoare ale gândirii/orientării antitradiționaliste și antiromânești.

Cu mult timp în urmă, într-o emisiune televizată regretatul academician, dr. Nicolae Cajal, făcând un top pe etnii al celui mai prestigios premiu internațional, Premiul Nobel, afirma cu îndreptățită mândrie că locul întâi îi revine propriei etnii. Ceea ce a uitat însă să spună, sau nu a fost, poate, momentul să o facă, că două asemenea premii de o excepțională valoare științifică au fost furate modestei (?) culturi române. E vorba de doctorul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, și dr. Ștefan Odobleja a cărui Psihologie consonantistă stă la baza ciberneticii, epocala descoperire a secolului trecut.

Am fost, așadar, prin rapt, excluși din locul mai mult decât legitim de a deține, ca națiune, proprietatea asupra unei culturi recunoscute pe plan universal. Nu voi face referire la oamenii de mare și aleasă cultură pe care i-am întâlnit în temnițele și lagărele comuniste, Dumitru Berciu, Constantin Oprișan, Dan Mizrahi, Raoul Șorban, Gr. Popa, Lucian Valea etc., nume de prestigiu în domeniul căruia îi aparțin: știință, filozofie, literatură, artă, pentru a acorda un spațiu mai larg doctorului Ștefan Odobleja, personalitate de vrednică și veșnică pomenire, pe care l-am cunoscut într-o perioadă de cernită aducere aminte.

Se vorbește tot mai mult despre miturile lumii moderne și unul dintre acestea este mitul uitării aruncat asupra a ceea ce nu convine mai marilor lumii acesteia. Revista Amfitrion din Turnu Severin a dedicat în 2002, cu prilejul centenarului nașterii marelui savant, un număr omagial, din care voi reproduce câteva texte edificatoare pentru problematica acestei comunicări și în primul rând pentru ilustrarea succintului istoric al drumului de la psihologia consonantistă a lui Ștefan Odobleja la teoria ciberneticii a lui Norbert Wiener.

Doctorul militar Ștefan Odobleja a publicat la Lugoj, în limba franceză, în două volume, în anii 1938-1939, Psichologie Consonantiste, având copyright-ul Librăriei ˮMaloine“ din Paris. “A se vedea cum timp de un secol nici un român nu a primit mult râvnitul Premiu Nobel, deși savanți prioritari într-ale științei am avut. În cazul lui Ștefan Odobleja s-a găsit ca principal vinovat războiul din pricina căruia s-a întrerupt receptarea capodoperei.

(…) 150 de exemplare le-a trimis autorul în aceiași ani, 1939-1942, la persoane și biblioteci din marile orașe europene, dar și din America și Asia, fiind conștient de valoarea în premieră a operei sale, scrisă de aceea într-o limbă de circulație universală. Într-adevăr, războiul a întrerupt circulația cărții, dar după aceea? În străinătate a apărut o singură recenzie, cea semnată de S.M. Strong în revista ˮPsychological Abstractˮ, în ianuarie 1941. În țară, la fel, o singură recenzie semnată de C. Atanasiu în revista ˮSpirit militar modern“ din ianuarie 1939ˮ. Se cuvine să menționez aici spusele lui Ștefan Odobleja, care, în discuțiile purtate cu domnia sa, a făcut referire la un congres internațional al medicilor militari, la care au luat parte și doi medici americani și unde a distribuit participanților cartea sa.

Ulterior, în timpul războiului, stranie coincidență, cei doi medici au făcut parte dintr-o echipă de cercetători aflată sub conducerea lui Norbert Wiener. ˮȘtefan Odobleja, părintele ciberneticii, și-a trăit ultimii ani de viață cu sentimentul că a fost jefuit de opera vieții sale și nu o operă oarecare“. Când încerca, cu mijloace mai mult decât modeste, să-și revendice paternitatea ideilor, l-am însoțit în scurte peripluri prin centrul orașului, fiind martor al dramaticelor sale frământări.

Tocmai apăruse în timpul acela (1968-1972) în revista Tribuna un articol semnat de Nicolae Mărgineanu, în care autorul îi acorda “Psihologiei consonantisteˮ calitatea de cel mai bun tratat de psihologie din cultura română. Am încercat să-l consolez făcând referire la această recunoaștere. Răspunsul său s-a rostogolit printre lacrimi abia reținute: ˮE prea puțin“. Liviu Petrina reproduce în cartea apărută la Craiova, post-mortem: “Buchetul de idei al ciberneticii apărute în 1948-1978 se asemănă la confundare cu buchetul de idei al Psihologiei consonantiste din 1938ˮ.

Am fost martorul luptei savantului, care nu era în grațiile puterii politice, pentru afirmarea ideilor sale, care au premers principiile ciberneticii lui Norbert Wiener. Cele mai grele confruntări le-a purtat în ultimii ani de viață cu savanții români, precum acad. Ștefan Milcu, acad. Bălăceanu Stolnici, acad. Edmond Nicolau, Nicolae Mărgineanu etc., aflați în vârful lumii științifice a acelor vremuri. Aceștia s-au străduit să-l convingă pe Ștefan Odobleja să renunțe la revendicarea primordialității operei sale. Întâmplător sau nu, câțiva dintre aceștia erau masoni.

(…). Părea complet străin de bunurile materiale și exteriorul lui trăda, de fapt, drama unei personalități neînțelese, lăsând impresia unei ființe înstrăinate de sine însăși. Nici vorbă de a avea posibilitatea de a publica în paginile presei locale. De frica de a nu-i fi confiscate exemplarele ce le mai poseda, savantul a rupt din cartea sa paginile despre socialism și comunism în care a arătat mersul satanic al celor două ideologii de stânga.

ˮÎn fine, s-a pierdut mult timp cu încercările de a atrage atenția forurilor academice (și de partid), cu rezultate timide, așa cum s-a întâmplat și la Congresul ciberneticienilor de pretutindeni, ținut la București în august 1975, când lui Ștefan Odobleja i s-a cenzurat comunicarea, luându-i-se și acest prilej de a argumenta întâietatea ideilor (…). Au mai trecut apoi încă trei ani până a se lua hotărârea, oficial, de a se difuza Psychologie Consonantiste, cele 600 de volume ținute de autor într-o ladă în șopron. Totul era grăbit, tot ce nu se făcuse în cei 10 ani de când autorul își începuse noua aventură cu destinul, părea a se îngrămădi acum într-o lună, acea lună august 1978.

Am participat și la acest travaliu: am smuls din volumul II foile cu pricina despre comunism“. “E drept, după moartea lui Ștefan Odobleja (1978) (…) a fost publicată versiunea românească a psihologiei consonantiste (1982) sub îngrijirea acad. Mihai Drăgănescu, s-a constituit Academia Ștefan Odobleja, la Lugano (1980), au fost publicate actele Simpozionului internațional, ținut la Lugoj (1982-1983), iar regretatul Constantin Negreanu a editat în 1986, la Scrisul Românesc, un volum cuprinzând producții literare selectate din manuscrisele savantului (…), iar Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Statului a selectat de curând corespondența, editată într-un volum (273 pagini) proaspăt editat la editura MGM din Craiova (6).

 Târziu, mult prea târziu, a putut să înceapă bătălia pentru recunoașterea valorii operei sale, avându-i alături pe Bajureanu Stelian, dr. Al. Olaru, acad. Drăgănescu, prof. Golu, acad. Ioan Ioviț Popescu, Liviu Petrina și mulți alții. Evocarea omului de știință au făcut-o și o fac de peste două decenii cercetători devotați care s-au aplecat cu acribie asupra operei sale încercând să o pună în valoare. Eu mă voi referi la Ștefan Odobleja, pe atunci (1968-1976) membru al cenaclului literar de pe lângă Casa de Cultură din Turnu Severin. Trăia prin anii ’60-72 într-o mare izolare și tristețe.

Știa că are de spus semenilor săi lucruri de o valoare fundamentală, dar nu avea condițiile de a comunica aceste lucruri. Și tocmai de aceea frecventa ședințele de joi seara ale cenaclului literar. Aducea cu sine mari planșe de desen pe care erau reprezentate scheme și grafice, care să facă accesibile tinerilor săi auditori esența gândirii sale. Tinerii veneau însă la aceste întâlniri atrași de poezie, fiind ei înșiși fluturi ai versurilor rostite la vârsta inocenței, dar și a îndrăznelilor. Reacția savantului a fost incredibilă și cu consecințe faste.

Nu după mult timp a început să-și versifice gândurile profunde, grele, de o bogăție fabuloasă. A ales calea meșteșugului poetic pentru a se face înțeles. Ceea ce a fost la început o joacă de-a rima și de-a ritmul a devenit cu timpul stare poetică (…). Și încă o mărturisire: o fostă elevă de la liceul din Strehaia, Crina Bratiloveanu,  a terminat la Iași cu calificativul maxim Facultatea de Filologie – limba franceză. A fost încadrată la catedra de limba franceză a Facultății de Medicină din Iași. După un an de activitate didactică a simțit că e timpul de a se afirma și în planul cercetării științifice.

A venit la Turnu Severin cu rugămintea s-o ajut să-și găsească tema unei comunicări care să aibă tangență cu profilul facultății unde preda limba franceză. La vremea aceea tocmai găsisem într-o bibliotecă prăfuită Descântecele lui Artur Gorovei. I-am propus subiectul. Am întrezărit apoi că mai potrivită ar fi o comunicare despre opera savantului Ștefan Odobleja. Am fost acasă la domnul doctor și, văzând entuziasmul nostru, s-a arătat dispus să ne ajute la redactarea comunicării, văzându-ne stângăcia în tratarea unei opere care ne depășea capacitatea de a o înțelege la justa ei valoare.

Sesiunea de comunicări a Facultății de Medicină din Iași a inclus în program lucrarea despre dr. Odobleja, dar în ultimul moment a fost retras acordul. Crina Bratiloveanu a încercat să publice lucrarea în revista cronica, dar s-a lovit de aceeași lipsă de înțelegere. A apărut apoi interviul lui Valeriu Armeanu în revista Tribuna, care a marcat ieșirea din anonimat a unei opere care între timp a devenit celebră (…). Extrag câteva idei din scrisoarea adresată semnatarului rândurilor de mai sus de către Crina Bratiloveanu, expediată din Iași la data de 6.III.1972: ˮAm anunțat lucrarea în catedră la o ședință la care a participat tovarășul prorector. Dânsul mi-a spus să îi dau lucrarea să o vadă și dacă este bună o va publica în revistă. Șefa de catedră l-a informat și pe șeful catedrei, care s-a arătat foarte interesat să vadă numaidecât lucrarea.

Sper să ajungem în cele din urmă la un liman și să se rezolve în modul cel mai fericit problema. A fost prima încercare de a pune în circuitul public opera marelui savant, soldată cu un eșec. N-a fost primulˮ.   Iată și o mărturisire a unui puști de 15-16 ani, atunci membru al cenaclului, devenit ulterior poet apreciat, autor al câtorva cărți de poezie. ˮPrezența unui om de 70 de ani în mijlocul unor puști de 15-16 ani părea, în mod obligatoriu, menită să urzească ițele unui ritual a cărui fatală rigurozitate mă îndoiam a o înțelege, necum a o menține (…). Ne urmărea. Ne urmărea cu fața blândă de trandafir galben și cu privirea sa care exista parcă fără și dincolo de ochi“.

O precizare. Intervenția brutală a securității care m-a supus unei anchete, greu de înțeles și de suportat, pe parcursul a patru ani, 1972-1976, m-a determinat/obligat să-mi dau demisia din funcția de președinte al cenaclului în 1972 și la retragerea definitivă din acest cenaclu. La o dorită vitrină a scrierilor fundamentale ale culturii române își așteaptă locul cuvenit cartea dedicată lui Ștefan Odobleja, de fapt, cea care și-a autodedicat-o genialul consonantist/cibernetician.

Prof. Mihai Buracu

Arhiva personală ing. Ștefan Odobleja, copie dactilo, 4 p.

REFERINȚĂ: Denis Grigorescu, Povestea lui Mihai Buracu, unul dintre ultimii tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti, 17 iulie 2019, https://adevarul.ro/locale/pitesti/povestea-mihai-buracu-unul-dintreultimii-tineri-torturati-cadrul-experimentului-pitesti-1_5d2dc3d3892c0bb0c683acdc/index.html

Pe 09.08.1977, St. Bajureanu trimite o scrisoare lui Odobleja. Această scrisoare este foarte importantă pentru informațiile pe care le aduce. St. Bajureanu este omul care a înțeles cel mai bine ce a realizat Odobleja și cel care l-a ajutat cel mai mult, fiind tot timpul alături de el, punându-și în pericol de multe ori situația și chiar viața. În această scrisoare, care apare la pag. 71 din volumul Corespondența, apărut în anul 2002 la Craiova, Bajureanu scrie: ˮla 24.04.1975, la Academie, Nicolau și Milcu v-au propus să renunțați la prioritate și ei vă asigură în schimb o pensie și un titlu academic. Dumneavoastră, cum era normal, ați respins târgul lor și le-ați spus că nu vă puteți vinde conștiința pe un blid de linte“.