Ștefan Odobleja – membru post-mortem, 13 noiembrie 1990. Prin lucrarea Psihologia consonantistă, apărută în anul 1938, a făcut publică prima variantă a concepției cibernetice generalizate și a demonstrat caracterul multi și interdisciplinar al acesteia
ACADEMIA ROMÂNĂ – SECŢIA DE ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI – https://acad.ro/sectii/sectia14_informatica/sti/info_sectie.htm

Dr. Stefan Odobleja was recognized as a precursor of Cybernetics at the 4th International Cybernetics Congress, held in Amsterdam in August 1978. His Communication “Diversity and Unity in Cybernetics” was presented at the Congress by Dr. Stelian Bajureanu. After the presentation of Odobleja’s work, the participants chanted “40 Years of Cybernetics,” although they were celebrating “30 Years of Cybernetics” and mathematician Norbert Wiener.

  • Graţie reversibilităţii psiho-fizice, noi putem să materializăm actul creaţiei. Fără îndoială, maşina de inventat încă nu a fost creată, dar noi putem întrevedea crearea ei pe curând.Ștefan Odobleja, “Psihologia consonantistă” , 1938-1978.
  • Psihologia consonantistă a relevat importanţa mecanismelor duale, binare şi dihotonice atât în psihologie cât şi dincolo de ea, în toate ştiinţele. A sugerat şi a aplicat ca o altă esenţială pentru mecanizarea gândirii, împreună cu circularitatea. În locul logicii pe baza lui 3, acesta a propus şi a schiţat o logică pe baza lui 2.” Ștefan Odobleja

Academia Română: “Dacă prestigiul oricărei instituţii este dat de calitatea celor care fac parte din ea, atunci acest adevăr este valabil mai mult ca oriunde în cazul Academiei Române, care, de la înfiinţare şi până în prezent, a numărat printre membrii ei ilustre personalităţi ale ştiinţelor, literelor şi artelor, între care: … Ștefan Odobleja, descoperitorul ciberneticii“, https://acad.ro/academia2002/acadrom/pag_ist_mem.htm

Motto:“The Art of Creation is a Global Art: The Art of Thinking” Ștefan Odobleja (1902-1978)

Thanks to the psycho-physical reversibility, we can materialize the act of creation. Undoubtedly, the inventive machine has not yet been created, but we can see its creation soon.” Stefan Odobleja, “Consonant Psychology”, Paris, 1938-1939

In 1979, the Romanian Academy Publishing House published the collective work “Romanian Precursors of Cybernetics”, a book in which the merits of Stefan Odobleja are acknowledged, and in 1981, the Romanian Academy consecrated the work “Odobleja between Ampere and Wiener” has been distributed around the world.

Conceptul de feed-back (legea reversibilității a dr. Ștefan Odobleja – 1938) – o prioritate științifică românească / The concept of feedback (the law of reversibility of Dr. Ștefan Odobleja – 1938) – a Romanian scientific priority

  • Odobleja milita pentru modelarea comportamentelor organismului uman pentru a ajunge la modele în rezonanță cu gândirea omului, cu gândirea naturală. Sub aceste aspecte, „Psihologia consonantistă“ a fost și este o lucrare fundamentală, de bază, a științelor, de rezonanță și consonanță a științelor, o comoară a gândirii creative românești, de vreme ce teoria modelării a fost utilizată în știință și în aplicații practice, în cibernetică în primul rând, căci aceasta are la temelie teoria modelelor rezonante” afirma Acad. Alexandru SURDU, la ediția din anul 2018.

——————————————————————————————————

Interacțiuni psihosomatice. Sursa: adaptare după Ștefan Odobleja (1982): Psihologia consonantistă, Editura științifică și Enciclopedică, București, p. 425.

FEED-BACK  SENTIMENTAL de ILEANA ROMAN, text preluat din cartea TUDOR RĂȚOI, ȘTEFAN ODOBLEJA. CORESPONDENȚĂ, Vol. I, Editura Publicitaria, București, 2018

    Au trecut vreo 30 de ani de când, în oraşul nostru de la Dunăre, ne-am trezit şocaţi de prezenţa unui om modest (paradoxal tragic), care, după câteva încercări de a-i face cunoscută opera ce zăcea uitată sub lespedea altor 30 de ani, brusc a fost gratulat savant, însă nu de “renume mondial” pentru a nu se încrunta ştiţi dvs. cine. Acum, în libertate şi în uitare de anii aceia mai mizeri cordioşi, am auzit, am şi văzut scris la Centenarul Odobleja (1902-2002) reiterându-se ingrata sintagmă “Savant de renume mondial”, atât de dizgraţos silabisită pe vremea Ceauşeştilor.

Sigur că dr. Ştefan Odobleja e un savant adevărat, problema e că la noi, la români, mai totdeauna recunoaşterea unui geniu vine după ce pleacă toate trenurile, vine post-mortem, iar şi mai grav, în cazul descoperirilor ştiinţifice, anacronic. A se vedea cum timp de un secol nici un român nu a primit mult râvnitul Premiu Nobel, deşi savanţi prioritari într-ale ştiinţei am avut. În cazul lui Odobleja, s-a găsit ca principal vinovat războiul, din pricina căruia s-ar fi întrerupt receptarea capodoperei sale “Psychologie Consonantiste”, apărută în două volume, la Lugoj, în 1938-1939, având însă copyright-ul de difuzare al Librăriei “Maloine” din Paris, care a primit 600 de exemplare. 150 de exemplare le-a trimis autorul în anii 1939-1942 la biblioteci din oraşele mari europene, dar şi din America şi Asia, fiind conştient de valoarea în premieră a operei sale, accesibilă mai degrabă oamenilor de ştiinţă din străinătate, scrisă astfel într-o limbă de circulaţie universală. Într-adevăr, în timpul războiului, autorul, fiind pe front, n-a mai putut urmări ecourile din presă, a aflat doar mai târziu de apariţia unei recenzii semnată de S.M. Strong în revista “Psychological Abstracts” din S.U.A., ianuarie 1941. În ţară, o singură recenzie, semnată de C. Atanasiu, anunţa apariţia primului volum în revista “Spirit militar modern”, din inauarie 1939.

Viaţa postbelică a venit cu alte aşteptări, la noi rupându-se cu “trecutul burghezo-moşieresc” şi implicit cu operele elitiste, la străini rupându-se legătura cu lagărul socialist, însă nu şi cu operele ce scăpaseră dincolo. Întrebarea rămâne, aşadar, aceeaşi: cum şi de ce o asemenea monumentală lucrare ştiinţifică a rămas atâta timp nereceptată la justa-i valoare? Cel mai simplu răspuns ar fi că dr. Odobleja, fiind un vizionar, ideile sale aveau bătaie mai lungă, abia mai târziu receptându-li-se ţintele, ceea ce s-a şi adeverit. Dar asta nu-i o scuză pentru oamenii de ştiinţă să nu se întrebe despre ce anume propune autorul cutare în teoria sau teoriile sale. Psihologia odoblejiană este pe cât de sistemică pe atât de provocatoare. Putea stârni polemici, controverse, în nici un chip tăcerea sau consemnarea en passant (cum am înţeles că însuşi Rădulescu-Motru, apoi C.I. Parhon, D. Bagdasar şi alţii ar fi “lăudat” lucrarea). Dr. Al. Olaru mărturiseşte cum l-a uluit “Psychologie Consonantiste” vol. II, ce-l cumpărase dintr-o mică prăvălie de pe lângă Muzeul Bruckenthal din Sibiu, în 1941. Apoi nu şi-a mai amintit decât după 25 de ani de Odobleja, când i-a cerut spre … amintire vol.I. Iată şi tardivele aprecieri ale lui Paul Postelnicu, el însuşi om de ştiinţă, precursor al ciberneticii (publicase chiar în 1944 “Teoria sistemelor cu conexiune inversă”): “Prin această carte (Psihologia Consonantistă, n.n.) s-a creat o nouă ştiinţă de valoare excepţională pentru gândirea umană”, autorul “are prioritate în ceea ce priveşte ideea ciberneticii generalizate, deoarece este primul om de ştiinţă care a considerat fenomenul conexiunii inverse ca lege universală”. Paul Postelnicu şi cei care au citit încă de la apariţie opera odoblejiană aveau datoria morală măcar să lanseze cele două volume , să le supună discuţiilor, chiar dacă nu le venea a crede că acestea conţineau paradigmele noii ştiinţe a secolului XX, cibernetica. Nici după apariţia “Ciberneticii” lui Norbert Wiener în 1948 (ediţia românească în 1966) nu s-a găsit cineva care să semnaleze paternitatea ideilor cibernetice ale celui ce le fundamentase cu 10 ani ante Wiener. Dr. Odobleja fusese pe front, abia scăpase cu viaţă din încleştările de la Cotul Donului, apoi, traumatizat de ororile războiului, s-a pensionat şi s-a retras în satul natal, resemnat (mioritic sau nu).

A revenit târziu în bătălia cu destinul. Primii care l-au ajutat să revină au fost scriitori şi gazetari. Iată cum l-am cunoscut. Era în vara anului 1971, venise la Casa de Cultură, voia să ţină o conferinţă despre teoria sa. Părea de necrezut spunându-mi că a publicat cărţi, despre care nici nu auzisem. Mi-a adus a doua zi vol.I din “Psychologie Consonantiste”, era de ţinuta cărţilor rare. Atunci am alergat pe scări spre biroul lui Mişu Bordei, (prof. de filozofie, inspector la Comitetul de cultură) şi i-am arătat cartea. Nu credea, zicea că dacă nu e a lui, că e scrisă în franceză, că cine ştie ce-o fi în ea etc. Apoi l-am întrebat pe domnul doctor dacă poate veni sâmbătă, îl invitam de fapt la cenaclu. Mi-a spus că, deocamdată, sâmbăta şi duminica stă la ţară şi, de atunci, am schimbat ziua cenaclului, ca pentru un început de calendar. A fost pentru noi o adevărată minune ce descopeream la acest om atât de modest şi atât de bogat (el însuşi dihotomic), explicându-ne ca la şcoală (venea încărcat cu planşe, desena cercuri şi linii pe o tablă) despre psihologia fizicistă, binaritate, entropie, circularitate, conexiune inversă (numită de american feed-back, N. Wiener devenise o morişcă în gura lui, alături de colaboratorii acestuia: dr. Rosenblueth şi tânărul inginer Bigelow). Trecuse un an, aflasem că aşteaptă răspuns de la acad. M. Drăgănescu privind revendicarea priorităţii sale şi liniştit oarecum, nu obosit, nu plictisit, dar cu grijă să nu ne plictisească pe noi, a urmat cea mai stranie întâmplare care ne-a derutat pe toţi: omul de ştiinţă a început să scrie poezii (mai târziu am aflat şi o serie de poezii din tinereţe) şi a continuat astfel să citească în cenaclu. Iar când nu citea, povestea, şi povestea frumos, chiar şi despre grozăviile războiului.

După doi ani de feed-back şi poezie, după câteva încercări eşuate de a semnala cazul Odobleja (îl îndemnasem să-şi trimită cărţile la reviste, la specialişti, dar … nici un răspuns), atunci poetul Valeriu Armeanu i-a luat un interviu şi l-a trimis îndrăzneţului scriitor D. R. Popescu. Astfel a apărut în revista “Tribuna”de la Cluj, iunie 1973, prima signalare despre ce s-a întâmplat cu opera unui om de ştiinţă român. Alături, un comentariu semnat de sociologul Nicolae Mărgineanu. Apoi articolul-bombă din “Flacăra” pe două pagini, după care am mers, seara, la “Drobeta” şi l-am sărbătorit în capul mesei pe “colegul nostru de cenaclu”: savantul Ştefan Odobleja. Aşa s-a întâmplat, ca noi, scriitorii, să-l descoperim ca să-l redăm sieşi, adică tot un feed-back. După aceea, a urmat sarabanda declarării “părintelui ciberneticii”, de la academicieni până la elevi şi invers, mai toţi încurcându-ne în “buclele” celuilalat…

Aşa cum s-au petrecut lucrurile şi cum se pot privi acum, în decantare, aş zice că românul Ştefan Odobleja intrase şi zăbovise prea mult în chiar “cutia neagră” a ciberneticii, aş zice că ieşirea sa la lumină se datorează mai degrabă (nu paradoxal cum s-ar crede, ci chiar feed-back-iceşte ) tocmai lui N. Wiener, acesta mai norocos, mai american, mai fără inerentele inerţii ale românului. Aş zice mai mult: N. Wiener nu cred că l-a studiat pe Odobleja. Dacă l-ar fi studiat, el sau colaboratorii săi ar fi înţeles promo-ul odoblejian. Or, din cibernetica sau din mărturisirile lui Wiener, reiese că acesta nu a abordat ideile şi schemele unei cibernetici generalizate, care se găseau numai în cele două volume ale lui Ştefan Odobleja, care, la rându-i, s-a regăsit numai cu prilejul ciberneticii lui Wiener. Deci, graţie americanului, Ştefan Odobleja a fost recunoscut savant (fie şi de “renume mondial”). Însă, pe de altă parte, ştiinţa românească a mai pierdut o operă extraordinară, la care lucra medicul român tocmai când peste ocean se răsfăţa, pragmatic, cibernetica. Este vorba de “Logica rezonanţei”, din care a apărut, postum, doar “Introducerea”, restul, opera a rămas risipită pe mii de file manuscrise, lucrarea fiind întreruptă în anii ’70 când dr. Odobleja, stârnit de curiozităţi, de presă şi de câţiva specialişti, s-a apucat să (re) demonstreze “colegilor” mai tineri prioritatea operei sale, acum faţă la faţă cu noua ştiinţă a secolului XX. Astfel a scris “Psihologia Consonantistă şi Cibernetica”, pe româneşte de astă dată, demonstrativ, iterativ, polemic şi revendicativ, lucrare însă tergiversată de Editura “Scrisul Românesc” de la Craiova, apărând postum. Întâmplător autorul a apucat să o vadă în şpalt. I-am adus-o de la Craiova, mersesem la redacţie pentru o carte a mea şi, întâmplător, m-am întâlnit cu directorul editurii, Ilarie Hinoveanu. I-am spus că doctorul e bolnav de moarte, atunci mi-a dat să-i aduc lucrarea în şpalt. Doctorul abia mai vorbea, m-a rugat, totuşi, să-i citesc prefaţa lui Mihai Golu, apoi să fac corectura lucrării. I-am spus că e corectată de redacţie. Mai înainte, prin 1976, participasem şi la una din confruntările autorului cu redactorul de carte Ion Rusu-Şirianu. Pentru prima (şi ultima) dată l-am văzut atunci pe dr. Odobleja enervat la culme, ţipând literalmente. Era conştient de pierderea timpului, o spunea şi în corespondenţa cu cei ce-l susţineau. “Dacă aş termina cu grijile lucrării de la Craiova, m-aş putea dedica Logicii”(dintr-o scrisoare către Liviu Petrina).

În fine, s-a pierdut timp şi cu încercările de a atrage atenţia forurilor academice (şi de partid), cu rezultate timide, aşa cum s-a întâmplat la Congresul ciberneticientilor de pretutindeni, ţinut la Bucureşti în 1975, când lui Şt. Odobleja i s-a cenzurat comunicarea, luându-i-se şi acest prilej de a-şi argumenta întâietatea ideilor, abia ce i s-a permis să-şi expună cele două volume, ca pe nişte relicve, într-un expozeu ad-hoc. Au mai trecut apoi încă trei ani până a se lua hotărârea, oficial, de a se difuza “Psychologie Consonantiste”, cele 600 de volume ţinute de autor într-o ladă dosită. La acest travaliu am participat şi eu: am smuls foile din volumul II în care autorul contrapuncta aberaţiile şi eşecul sistemului comunist, am adăugat la primul volum şase pagini tipărite cu un “Prologue de l’auteur après 40 années (1938-1978)”, am adus volumele din tipografie după fălţuirea lor, am început expedierea lor la forurile ştiinţifice din ţară, deocamdată. Programul era  cu deosebire pentru străinătate, însă nu ştiu dacă s-a mai respectat. Câteva  exemplare a dus Stelian Bajureanu la Congresul ciberneticienilor ce avea loc în luna august 1978 la Amsterdam, unde a prezentat comunicarea “Diversitate şi unitate în cibernetică”, pregătită şi semnată de dr. Odobleja, care s-o fi rugat să nu moară până la întoarcerea lui Bajureanu cu ştirea de succes a lucrării prezentate. “E prea târziu”, a spus, iar a doua zi a şi plecat în lumea drepţilor, lăsând aici pe pământ o moştenire care va fi mai preţioasă pentru mileniul III. Aşa reiese din tot ce a urmat postmortem: un recurs la panpsihologismul lui Ştefan Odobleja pentru dezvoltarea ştiinţei, în opera lui găsindu-se încă alte soluţii, pornind de la legi universale care-i poartă numele.

În volumul de faţă, Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Mehedinţi, care păstrează Fondul Personal Dr. Ştefan Odobleja, publică acum corespondenţa. Sunt scrisori primite de la numeroase persoane şi personalităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute. Cele mai multe scrisori datează din anii ’70, după ce au apărut primele articole în presă. Sunt aici şi câteva adrese de la Academia Română: confirmarea primirii celor două volume din “Psychologie Consonantiste”(1939), confirmarea primirii ms. “Pentru o logică vie”(1959), respingerea acestei lucrări de a fi tipărită, iar în 1975 acceptarea de a se discuta opera savantului în cadrul Academiei. Cele mai multe scrisori sunt semnate de ing. Stelian Bajureanu, care l-a frecventat pe Odobleja. Aceleaşi probleme privind revendicarea operei, traducerea ei în limba română, difuzarea etc. se întâlnesc şi în scrisorile altor specialişti: dr. Al. Olaru, acad. M. Drăgănescu, dr.Odysseus Apostol, prof. Cezar Apreotesei, general medic militar Const. Atanasiu, dr. G. Brătescu, dr. Const. Enăchescu, prof. Mihai Golu, D. Ivanovici, român emigrat în S.U.A., acad. Vasile Pavelcu, acad. Eug. Niculescu-Mizil, acad. D. D. Roşca, Liviu Petrina. Sunt câteva scrisori semnate de scriitorii: D. R. Popescu,  M. Beniuc, Al. Piru, Ion Biberi, I. C. Chiţimia, Laurenţiu Cerneţ.

 Lecturând aceste scrisori, putem deduce dialogul ce l-a purtat dr. Odobleja cu corespondenţii săi, din care răzbat aceleaşi idei obsesive (întreţinute de aceştia), grija de zi cu zi pentru destinul operei sale.

Acum, după 30 de ani de dialog  mai ales cu opera sa – mai celebră şi mai percutantă în posteritate, am putea spune că opera lui Ştefan Odobleja seamănă cu destinul său, după cum şi invers.Este opera unui vizionar de anvergură şi de durată, care, până să ajungă la destinaţie, (la receptor), a renăscut pe drum.

Odo– înseamnă drum, circuit, (în limba veche greacă).

SURSA – https://ro.scribd.com/document/468474043/2018-Corespondenta-Odobleja-Vol-I