Presă & Feedback

Este vina societății și a familiei, a pedagogiei și a școlii că cei creativi nu evoluează spre destinul lor natural și că atât de des ajung niște epave ale societății, în loc să constituie stelele” dr. Ştefan Odobleja

Ștefan Odobleja – membru post-mortem, 13 noiembrie 1990. Prin lucrarea Psihologia consonantistă, apărută în anul 1938, a făcut publică prima variantă a concepției cibernetice generalizate și a demonstrat caracterul multi și interdisciplinar al acesteia
ACADEMIA ROMÂNĂ – SECŢIA DE ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI – https://acad.ro/sectii/sectia14_informatica/sti/info_sectie.htm

Ştefan Odobleja (1902-1978) – filosof, medic militar și scriitor român, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”, membru post-mortem al Academiei Române

Academia Română: “Dacă prestigiul oricărei instituţii este dat de calitatea celor care fac parte din ea, atunci acest adevăr este valabil mai mult ca oriunde în cazul Academiei Române, care, de la înfiinţare şi până în prezent, a numărat printre membrii ei ilustre personalităţi ale ştiinţelor, literelor şi artelor, între care: … Ștefan Odobleja, descoperitorul ciberneticii“, https://acad.ro/academia2002/acadrom/pag_ist_mem.htm

Ştefan Odobleja – precursor mondial al ciberneticii, Studioul: Radio România Reşiţa, Realizator: Sebastian Dragomir, http://www.eualegromania.ro/2015/11/19/stefan-odobleja-precursor-mondial-al-ciberneticii/

Graţie reversibilităţii psiho-fizice, noi putem să materializăm actul creaţiei. Fără îndoială, maşina de inventat încă nu a fost creată, dar noi putem întrevedea crearea ei pe curând.Ștefan Odobleja, „Psihologia consonantistă” , 1938-1978.

Prof. Cornelia Cucu, Ştefan Odobleja – inventatorul ciberneticii, 2019, https://e-pedia.ro/2019/03/18/stefan-odobleja-inventatorul-ciberneticii/

Cibernetica este teoria controlului prin retroacţiune. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistem (digital, mecanic, electric, biologic etc.) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-şi optimiza acţiunile. Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate, publica în 1929 studiul “Metoda de transonanţă toracică” în care enunţa pentru prima oară legea reversibilităţii. Odată cu participarea sa la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţa apariţia operei sale capitale “Psihologia consonatistă”, lucrare prin care face publică prima variantă a concepţiei cibernetice generalizate şi demonstrează caracterul multi şi interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în perioada1938 – 1939, dar vehiculat zece ani mai târziu în literatura americană şi apoi în cea europeană, a fost utilizat şi aplicat într-o varietate de domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a subordonat studiile teoriei conform căreia originea ciberneticii se află în psihologie “ .