Este vina societății și a familiei, a pedagogiei și a școlii că cei creativi nu evoluează spre destinul lor natural și că atât de des ajung niște epave ale societății, în loc să constituie steleledr. Ştefan Odobleja

  • MĂRTURISIRE – momentul și ideile ce l-au condus la “Psihologia consonantistă: “După publicarea cărții “La fonoscopie”, Ed. G. Doin Paris, 1935, a urmat o periodă de relaxare. În primăvara anului 1935 am fost medic recrutor în Caraș (Reșița, Anina, Lugoj, Oravița etc.). Am luat parte la un bal, pentru mine de neuitat. La Reșița, am făcut plimbări intr-o regiune care are lucruri foarte frumoase (grădinile de la Marila, Anina etc.). Intr-o frumoasă zi cu soare am făcut o plimbare pe platoul muntos de la Bocșa Montana, de dimineață până seara. M-am bucurat mult, era iarbă, flori, brădet și păsări, și am avut o efervescență de gândire, pe care am înregistrat-o pe hârtie. care niciodată nu mi-a lipsit din buzunar. În acea zi am luat hotărârea de a elabora o Psihologie în limba română, de cca 250-300 pagini, în spiritul vederilor mele care se cristalizaseră în jurul ideii de rezonanță (eu îi ziceam de preferință consonanță, poate pentru că mă ocupasem mult cu acustică în timpul primului studiu)! În timpul primului studiu mi-am format și mai bine metoda de lucru. Am făcut rafturi, am clasat ideile în dosare pe capitole, am făcut tabele lungi cât o rogozină cu toate ipotezele plauzibile pe o parte, cu toate fenomenele fizice, pe de altă parte, după unul din multele modele ce le am în “Psihologia consonantistă” la capitolu Euristică. Lucram cu o metodă de gândire foarte perfecționistă. Metoda era a mea, inventată de mine (azi nu știu dacă o mai fi și a altuia)“.
  • Odobleja milita pentru modelarea comportamentelor organismului uman pentru a ajunge la modele în rezonanță cu gândirea omului, cu gândirea naturală. Sub aceste aspecte, „Psihologia consonantistă“ a fost și este o lucrare fundamentală, de bază, a științelor, de rezonanță și consonanță a științelor, o comoară a gândirii creative românești, de vreme ce teoria modelării a fost utilizată în știință și în aplicații practice, în cibernetică în primul rând, căci aceasta are la temelie teoria modelelor rezonante” afirma Acad. Alexandru SURDU, la ediția din anul 2018.

FONDUL PERSONAL „DR. ŞTEFAN ODOBLEJA”, SERVICIUL JUDEŢEAN MEHEDINŢI AL ARHIVELOR NAŢIONALE,
http://arhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/mehedinti/Odobleja-Stefan-dr.-fond-personal-1760-1978.pdf
FONDUL PERSONAL „DR. ŞTEFAN ODOBLEJA” (Fond: nr. 184, Inv. nr. 269
INVENTAR privind documentele FONDULUI PERSONAL “DR. ŞTEFAN ODOBLEJA” aflat în păstrarea şi administrarea Arhivelor Naţionale (1760-1978)

Prefaţă

Fondul personal “Dr. Ştefan Odobleja” a fost deschis la Arhivele Naţionale în anul 1978 pe seama unei comisii ad-hoc instituită de către fostul Comitet Judeţean Mehedinţi al P.C.R. pentru depunerea documentelor rămase de pe urma dr. Ştefan Odobleja, în urma morţii lui în acelaşi an. Fondul a fost completat ulterior pe baza achiziţiilor de documente efectuate de Arhivele Statului de la moştenitorii titularului de fond, îndeosebi de la ing. Ştefan Odobleja jr., sau de la alţi deţinători de “documente Odobleja”.
Creatorul fondului, dr. Ştefan Odobleja, s-a născut la 13 octombrie 1902 în comuna Izvorul Aneştilor, Mehedinţi, şi a murit la 4 octomrie 1978 la Drobeta-Turnu Severin. A fost medic militar, om de ştiinţă, membru post-mortem al Academiei Române (1990). Întemeietor al consonantismului şi al ciberneticii generalizate, dr. Ştefan Odobleja s-a născut dintr-o familie de ţărani modeşti din Câmpia Blahniţei. Elev
premiant în clasele primare din satul natal, a urmat la Turnu Severin gimnaziul şi Liceul „Traian” , ultimele clase la fără frecvenţă, însă „împrumutând de la biblioteca liceului câte 30 de cărţi deodată, pe care le devora în liniştea patriarhală a satului natal”. După absolvirea liceului şi după un an de suplinire ca învăţător în satul Puţinei şi în insula Ada Kaleh, în 1922 a devenit bursier al Institutului Militar Medico-Legal, reuşind astfel să urmeze Facultatea de Medicină din Bucureşti. Tip studios, cu vocaţia lecturii întru cunoaştere, îşi impusese încă din liceu o metodă personală de studiu şi de învăţare a limbilor străine, reuşind să parcurgă imensa bibliografie, proprie devenirii unui uomo universale.
În timpul studenţiei a făcut investigaţii în clinicile bucureştene, preocupându-l de la început principiul propagării sunetelor în organismele vii. În 1928 a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie cu teza “Accidentele de automobil”, după care şi-a urmat serviciul ca medic militar în diferite garnizoane din ţară (Brăila, Lipcani, Turda, Turnu Severin, Dorohoi, Dej, Târgovişte, Lugoj, Cernavodă), căutând linişte pentru
studiu. Primele cercetări i-au apărut în revistele de specialitate, iar în 1935 şi-a publicat, la Paris, lucrarea “La phonoscopie, nouvelle méthode d’exploration clinique”, distinsă de Academia Română cu Premiul „General dr. Al. Papiu”. În 1937, participând la Congresul Internaţional de Medicină Militară, ţinut la Bucureşti, îşi anunţa monumentala “Psychologie Consonantiste”, operă sistemică şi vizionară ce apărea la
Lugoj în 2 volume (1938-1939), cu copyright-ul de difuzare al Librăriei Maloine din Paris. Războiul însă a întrerupt receptarea acestei opere în mediile vremii, deşi erau două tomuri de amploare, scoase în limba franceză, în care autorul fundamenta avant la lettre principiile ştiinţei secolului XX, cibernetica. Întors de pe front cu gradul de locotenent colonel, dr. Ştefan Odobleja a căzut după aceea victimă regimului comunist. I s-a luat dreptul de a mai profesa şi astfel s-a retras în satul natal, apoi a fost nevoit să-şi ascundă opera (peste 1000 de ex. rămase nedifuzate după război), întrucât în vol. II autorul demonstra în câteva pagini aberaţiile
şi eşecul sistemului comunist. Instituţii şi oameni de ştiinţă din ţară şi din străinătate au primit totuşi cele două volume, rămase, ciudat, nereceptate timp de peste 30 de ani. Cele două referiri asupra “Psychologie Consonantiste” apărute în revistele „Spirit militar modern” (1939, România) şi „Psychological Abstracts” (1941, S.U.A.) nu au avut ecoul cuvenit, abia mult mai târziu receptându-se valoarea ştiinţifică paradigmatică a operei odoblejiene, abia după ce avea să se nască ştiinţa secolului XX, cibernetica.
În anii ’70 ai secolului trecut, creatorul consonantismului descoperea, la rându-i, ideile sale, în principal legea reversibilităţii sau conexiunea inversă, în feed back-ul ciberneticii lui Norbert Wiener (premiat Nobel). Încurajat de câţiva scriitori şi de presă, încă în putere creatoare, a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă, recunoscându-ise prioritatea operei în ţară apoi şi în străinătate, fiind gratulat „părinte al ciberneticii”,
căci opera sa apăruse cu 10 ani mai înainte de „Cibernetica” lui N. Wiener. Pentru această recunoaştere s-a cheltuit timp, aproape un deceniu (1970-1978) şi încă postum, iar pe de altă parte ştiinţa românească a rămas frustrată de încă o operă fundamentală a savantului român, respectiv “Logica rezonanţei”. Această lucrare a fost întreruptă în anii ’70, când autorul a fost nevoit să scrie “Psihologia consonantistă şi Cibernetica”, volum
polemic apărut postum (1978). Mai târziu, în 1982, a apărut traducerea în româneşte a “Psihologiei Consonantiste”. Din “Logica rezonanţei” a apărut doar „Introducerea” (1984), restul, opera, a rămas risipită pe mii de file manuscrise. În vara anului 1978, deşi grav bolnav de ciroză, savantul a pregătit o comunicare pentru Congresul ciberneticienilor ce avea loc în luna august la Amsterdam.

Propunea soluţii originale privind aplicaţiile ciberneticii generalizate pornind de la legi universale (care azi îi poartă numele), sistematizate în “Psihologia Consonantistă”. A doua zi, după ştirea de succes a comunicării sale la Amsterdam, a plecat în lumea drepţilor, lăsând aici pe pământ o moştenire care va fi mai preţioasă pentru mileniul trei. Aşa reiese din tot ce a urmat postum: un recurs la panpsihologismul consonantist, în
opera savantului român găsindu-se paradigmele prin care se explică fenomenele din natură, natura binară a proceselor biologice, psihologice, cu ajutorul conexiunii inverse, concept (lege universală lansată de autor) ce implică legea reacţiei şi legea reversibilităţii în toate celelalte realităţi creatoare, spirituale, materiale. “Psihologia Consonantistă”, mai celebră şi mai percutantă în posteritate, seamănă cu destinul autorului, după cum şi invers. Este opera unui vizionar de anvergură şi de durată, care, până să ajungă la ( la receptor), a renăscut pe drum. Despre elaborarea şi destinul operei savantului, documentele din fond constituie o mărturie puternică. Depuse la Arhivele Naţionale fără nici o evidenţă, ele au fost organizate potrivit principiilor de ordonare specifice fondurilor arhivistice personale, principalele secţiuni ale fondului fiind documentele referitoare la creatorul de fond şi mai cu seamă manuscrisele, organizate pe cele două mari lucrări, Logica şi Psihologia consonantistă.
De asemenea, o valoroasă secţiune este aceea de Corespondenţă, care în 2002, la centenarul naşterii savantului, a fost publicată în cea mai mare parte fiind astfel pusă la îndemâna celor interesaţi. Fondul este deschis putând primi şi pe mai departe “documente Odobleja” sau lucrări pe marginea operei odoblejiene.

Prof. dr. Tudor Răţoi, 22 octombrie 1980, Drobeta-Turnu Severin

ARTICOLE

Uniforma de medic militar, când Ștefan Odobleja a absolvit Facultatea de Medicină Militară București, Anul 1928