De-a dreptul terifiantă este relatarea privind retragerea de după Stalingrad şi de după Cotul Donului, unul dintre actorii de aici fiind chiar Dr. Odobleja. Drumul până în ţară, desfăşurat pe parcursul lui 1943, a fost un calvar supraomenesc şi este curios, deşi pare incredibil, cum în scurtele intervale de acalmie Odobleja a găsit şi timp de lectură sau de scris câte o disertaţie de psihologie, cum s-a întâmplat la Odessa ori la Bulta, în Transnistria, căci nu putea renunţa, era un mod de a uita ”grozăviile trăite“. Între timp, întors în ţară, s-a prezentat la regimentul din Cernavodă, unde demult fusese dat mort, iar întoarcerea sa avea să le pricinuiască celor de aici încurcături în evidenţa efectivelor.
Procesare foto Asociația Memoriei „Cotul Donului 1942” – https://www.facebook.com/AMCD1942
Autobiografia lăsată de Dr. Ștefan Odobleja
Ștefan Odobleja a lăsat generațiilor de după el o autobiografie cu multe evenimente, trăiri, peripeții, obstacole, dezamăgiri, nedreptăți etc. Autobiografia evidenţiază cum de timpuriu tânărul Odobleja şi-a format metode proprii de a învăţa, citind mult şi ”ţinând caiete de idei sugerate de lecturi sau de observaţii personale“. În facultate l-a citit şi pe Pavlov (cu Psihologia comportamentului), care nu l-a câştigat, cum nici Freud, de altfel, de la care a “reţinut ca valabile o serie de mecanisme fizice”, însă a cărui sinteză, axul central al concepţiei sale, era ”o ridicolă alegorie de traftir cu idei prostituate şi totodată ruşinoase…, cu bâldâbâcuri de la fundul iazului psihic, şi alte asemenea mistice descrieri“. L-a citit şi pe Blaga, la care, “sub misticismele lui”, a găsit ”şi ceva real“, dar acesta “s-ar fi putut dispensa de atâta plutire prin nori şi de toată această îmbrobodeală” [1].
După cum mărturiseşte, lecturile făcute în timpul studiilor medicale l-au ajutat să-şi constituie un substrat teoretic bine articulat, pe care-şi susţinea stabilitatea echilibrului şi unde funcţionau doar ideile sale; aici ”ele singure se comparau, se selecţionau” şi ”se acceptau sau nu“. ”Mă stăpâneam – spune Odobleja – să nu cad pradă înaintaşilor sau reveriilor lor filozofice, şi totuşi îmi plăcea să mă joc cu ele, să le citesc, să le culeg, să aleg ce putea fi bun în ele, tot ce ar fi putut fi transpus din vis în realitate“.
Terminând Facultatea de Medicina din București, ca student bursier la Institutul Medico – Militar, în 1929 a părăsit Capitala, începându-şi lungul periplu prin ţara de atunci, ca medic de regiment. A început să publice şi să se confrunte cu vârfurile ştiinţei medicale româneşti, reţinând îndeosebi “dialogul ştiinţific” de la distanţă cu profesorul Danielopolu, din care, nefiind acceptat, a publicat în 1934-1935 lucrarea științifică La Phonoscopie.
Ca militar, dar şi ca om de ştiinţă preocupat de dimensiunea teoretică a lucrurilor, Dr. Odobleja a şi scris pe tema războiului. Două dintre textele sale, Principiile războiului şi Simetria şi dualismul în Ştiinţa Războiului sunt inserate în cele de faţă, învederând, la rândul lor, pornind de la abordările specialiştilor în strategie militară din armata română interbelică (generalii Ţenescu şi Costandache sau Lt. Colonelul C. Atanasiu), forţa ideilor de simetrie şi dualism pe care Odobleja le-a pus în forme variabile la baza întregii sale gândiri.
După un travaliu intelectual intens, pigmentat cu revelaţiile aduse de opera altor savanţi, precum G. Clemenceau, celebrul politician francez, ieşit din politică şi reîntors la uneltele de tinereţe, Paul Salier, File Dautec şi alţii, în a căror companie se simţea mai sigur, şi după ce a cernut pe cont propriu ”multe vagoane de idei“ pentru a extrage “un pic de substanţă radioactivă”, spre sfârşitul perioadei interbelice a reuşit să scoată celebra Psychologie Consonantiste, apărută în două volume la Lugoj, dar cu copyright-ul de difuzare al Librăriei ”Maloine“ din Paris, volumele I și II, 1938-1939.
Apoi, a venit Al doilea Război Mondial, la care Odobleja a participat ca medic de regiment, perioadă zugrăvită în autobiografie de-a lungul unor pagini tulburătoare. Avem de-a face cu un veritabil jurnal personal, mărturie a ororilor, tragediilor individuale şi colective, a raporturilor dintre aliaţii de război (în care germanii nu-şi ascundeau dispreţul la adresa românilor), a raporturilor cu populaţia din localităţile ocupate în spaţiul sovietic (raporturi nu întotdeauna de adversitate, mai ales în Ucraina), mărturie despre suferinţă, mizeria adusă de război, despre supravieţuire şi despre multe altele din tenebrele sufleteşti şi bizareriile de care e capabil omul în situaţii limită.
De-a dreptul terifiantă este relatarea privind retragerea de după Stalingrad şi de după Cotul Donului, unul dintre actorii de aici fiind chiar dr. Odobleja. Drumul până în ţară, desfăşurat pe parcursul lui 1943, a fost un calvar supraomenesc şi este curios, deşi pare incredibil, cum în scurtele intervale de acalmie Odobleja a găsit şi timp de lectură sau de scris câte o disertaţie de psihologie, cum s-a întâmplat la Odessa ori la Bulta, în Transnistria, căci nu putea renunţa, era un mod de a uita ”grozăviile trăite“. Între timp, întors în ţară, s-a prezentat la regimentul din Cernavodă, unde demult fusese dat mort, iar întoarcerea sa avea să le pricinuiască celor de aici încurcături în evidenţa efectivelor.
Se prea poate ca din campania de război unele momente şi chiar etape să-l fi marcat într-un mod decisiv, întrucât în cele ce urmează se află şi un paragraf subintitulat ”Memoriu de război“, unde câteva date calendaristice prilejuiesc explicaţii speciale. Astfel, pentru intervalul de timp deschis de 18 noiembrie 1942 şi până spre sfârşitul lui 1943, în plină înaintare spre Răsărit, dr. Odobleja a trecut prin momente dramatice, pe care ţine să le explice răspunzând la întrebări care l-au frământat, se pare, ulterior, despre motivele care l-au determinat să aibă un anumit comportament, incluzându-le pe cele ce au determinat retragerea la Blinovski, la 19 noiembrie 1942, de ce s-a îmbolnăvit la 23 decembrie 1943, de ce – în aceste condiţii – nu s-a evacuat cu ambulanţa şi de ce s-a oprit la Morozovskaia. Pentru toate aceste secvenţe, pe care şi le va fi rememorat şi evaluat cu obstinaţie, Odobleja consideră că a avut “în fiece moment cea mai nimerită comportare ce putea să existe în situaţia respectivă…Am fost în fiecare moment în situaţii perfect legale, corecte şi perfect regulamentare. Am rezistat peste puterile mele. N-am făcut nici un raport de boală, deşi eram şi eu mai debil decât mulţi alţii, mai în vârstă decât mulţi dintre camarazi, mai neantrenat decât ei”.
O serie dintre datele de ordin particular pot fi aflate şi în dosarul personal, pe care ing. Ştefan Odobleja, fiul savantului îl prezintă comentat şi completat în [1], îndeosebi în dimensiunea ştiinţifică a activităţii părintelui său. La cele privind cariera militară, sunt adăugate Decretul nr. 2269 din 22 iulie 1946, prin care dr. Odobleja a devenit cadru disponibil la cerere, şi decretele nr.1389 din 17 aprilie 1946 şi 325 din 6 august 1954, prin care acestuia i s-au recunoscut meritele avute în serviciul armatei ca ofiţer activ şi cele decurgând din participarea, timp de trei luni, pe frontul din Vest.
În [1] sunt publicate două texte reprezentând interviuri date de Dr. Odobleja şi de fiul său pe marginea vieţii şi operei savantului. Primul este transcriptul interviului dat de acesta lui Aristide Buhoiu de la Televiziunea Română în 1978, astfel că cine n-a văzut încă documentul filmat atunci are prilejul, citind paginile de faţă, să ia act de spusele savantului, într-un limbaj concis şi exact, în legătură cu contribuţia sa la fundarea ştiinţei secolului XX, cum i s-a spus ciberneticii generalizate. Al doilea interviu, dat în iulie 2012 de ing. Ştefan Odobleja ziaristului Ion Jianu, reprezintă o incursiune detaliată în cuprinsul ”dosarului Odobleja“, cu întreaga sa istorie, contencios (dezbateri contradictorii, susţinere şi promovare şi non/contrapromovare, paternitatea ciberneticii, originalitate, difuzarea operei, interese obscure etc.), toate prezentate într-o perspectivă cronologică şi sistematică. De asemenea, fiul savantului risipeşte o sintagmă ce, exagerat, a făcut carieră în timp, cum că acesta ar fi trăit şi murit sărac. El subliniază că tatăl său “nu a murit sărac, toată viaţa a fost un om pedant. În ultimii ani ai vieţii a fost un om puternic, dar a primit destule lovituri”. Astăzi manuscrisele sale se află la Arhivele Naţionale din Mehedinţi aşteptând să fie cercetate şi valorificate, s-a publicat ca operă inedită Introducere în logica rezonanţei, s-a tradus în româneşte şi publicat Fonoscopia, se organizează anual simpozionul internaţional Ştefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent, în satul natal se reconstruieşte Casa memorială ”Ştefan Odobleja“ prin grija Fundaţiei omonime, iar recent, în 2016, ca expresie a interesului nestins pentru opera savantului, au apărut două lucrări în legătură cu aceasta, Psihosomatica consonantistă (autor: dr. Nicolae Popescu) şi Etică şi Cibernetică (teză de doctorat, autor: Eronim-Celestin Blaj).
Referințe
- Ștefan Odobleja jr., Destinul unui vizionar Dr. Șterfan Odobleja (prefață de Tudor Rățoi), Editura Publicitaria, 2017
- Ștefan Odobleja jr., Marin Vlada, Site-ul Dr. Ștefan Odobleja, Editura Publicitaria, 2020, https://odobleja.ro/
- Academia Română, Includerea lui “Ștefan Odobleja” în volumul aniversar “Civilizaţia românească 12” – Știinţa şi Tehnologia Informaţiei în România, Editura Academiei, 2018, https://www.crifst.ro/evenimente/eveniment_crifst_1611748197
- Academia Română, Divizia de Istoria Ştiinţei a CRIFST anunță finalizarea Bibliotecii digitale “Ștefan Odobleja”, https://www.crifst.ro/evenimente/eveniment_crifst_1599230622
- Academia Română, Divizia de Istoria Ştiinţei a CRIFST anunță realizarea site-ului “Ștefan Odobleja”, https://www.crifst.ro/evenimente/eveniment_crifst_1596198210
- Marin Vlada, Viața și opera lui Ștefan Odobleja – inventatorul ciberneticii, precursor al inteligenței artificiale și al informaticii / The life and work of Ștefan Odobleja – inventor of cybernetics, forerunner of Artificial Intelligence and Computer Science, Revista Studii și comunicări, Academia Română, vol VIII, 2020, https://studii.crifst.ro/doc/2020/2020_03_2.pdf
Anexa. By Ionuț Mihaita Ocoleanu Prizonieri de război existente la 20 februarie 1943 (Strict secret) 20 februarie. Prizonierii înregistraţi şi deţinuţi în lagăre sau la punctele de primire au următoarelenaţionalităţi (etnii): germani – 102 220 pers.; români – 38 291 pers.; italieni – 37 679pers.; maghiari – 31 299 pers.; evrei – 6 228 pers.; rusini – 1 660 pers.; austrieci – 1 474pers.; cehi – 1 386 pers.; slovaci – 787 pers.; polonezi – 697 pers.; sârbi – 402 pers.; croaţi –279 pers.; iugoslavi – 204 pers.; kazahi – 182 pers.; finlandezi – 161 pers.; spanioli – 71pers.; ucraineni – 71 pers.; ruşi – 53 pers.; sloveni – 43 pers; ţigani – 27 pers.; belgieni –19 pers.; lituanieni – 18 pers.; moldoveni – 12 pers.; olandezi – 12 pers.; turci – 10 pers.;greci – 8 pers.; francezi – 7 pers.; estonieni – 6 pers.; bulgari – 5 pers.; letoni – 4 pers.;americani – 4 pers.; tătari – 4 pers.; danezi – 4 pers.; norvegieni – 3 pers.; uzbeci –3 pers.; suedezi – 2 pers.; armeni – 2 pers.; macedoneni – 1 pers.; carelieni – 1 pers.;bieloruşi – 1 pers.; kalmîci – 1 pers.; total – 223 341 pers.