Fenomenul Ciberneticii și descifrarea apariției ei (III)

Fenomenul Ciberneticii și descifrarea apariției ei (III)

Istoria Ciberneticii trebuie revizuită! Dr. Ștefan Odobleja (1902-1978), creatorul ciberneticii generalizate, membru post-mortem al Academiei Române

Motto: „Gândirea și cunoașterea sunt fenomele de rezonanțăPsihologia și Logica reprezintă fundamentul tuturor cunoștiințelor umane și scheletul tuturor ştiințelor.” Dr. Ștefan Odobleja, 1 August 1978

Textul care urmează are ca autor pe savantul Dr. Ștefan Odobleja, care a dus o luptă continuă – după anul 1966,  pentru recunoașterea internațională că Cibernetica s-a născut în România, în perioada 1925-1939. Aceste studii și cercetări s-au realizat în cadrul proiectului ROINFO “Romanian Informatics”– Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română, cu sprijinul Fundației “Ștefan Odobleja”, Drobeta-Turnu Severin. În cadrul textului apar referințe indicate de Odobleja sub forma (p. nr), unde “nr“ reprezintă numărul pagini din volumele originale tipărite în limba franceză, în 1938-1939 ce conțin 887 de pagini.

Analiza autorului după 40 de ani (1938-1978)“Psihologia consonantistă” era o Cibernetică

Psihologia consonantistă este, prin conţinutul său conceptual, prima cibernetică din literatura ştiinţifică universală.

Fenomenul apariției Ciberneticii. Unde s-a născut Cibernetica?

  1. La Institutul de Cardiologie din Mexic?

E adevărat că lucrarea lui Norbert Wiener: „Cibernetica” a fost scrisă în Mexic, lângă prietenul, sfetnicul şi colaboratorul său, neurofiziologul Dr. Arthure Roscnbiueth (2.33). Tot acolo şi tot atunci, în ultima jumătate a anului 1947, a apărut și numele de „Cibernetica” (2.19). Iar colaborarea celor doi şi o bună parte din cercetările lor în acest domeniu, între anii 1943 şi 1948, după plecarea din S.U.A. a doctorului Rosenblueth, au avut loc tot în Mexic (2.33). Am mai putea adăuga că din Mexic era şi Freymann, editorul din Paris care i-a propus lui Wiener să-şi scrie cartea (2.33) şi care i-a editat-o ca ediţie de fond, în limba franceză, în anul 1948. Nu trebuie totuşi să confundăm cartea „Cibernetica”  şi nici numele de ,,Cibernetică” cu „Știinţa Ciberneticii„, care a apărut mai înaintea cărţii respective şi mai înainte de a fi apărut numele respectiv, fapt subliniat şi de către Norbert Wiener (2.19). Nici el nu susţine că această ştiinţă ar fi apărut în Mexic, nici că ar fi apărut din cercetările efectuate acolo.

2. I.a întrunirea din anul 1944 de la Princeton ?

Norbert Wiener consideră, că Cibernetica s-ar fi născut la Princeton la sfârşitul iernii 1943-1944. cu prilejul unei întruniri iniţiate acolo de către ei şi de către matematicianul dr. Joseph Neumann (2.22): „Eu consider această consfătuire drept locul de naştere al unei ştiinţe noi: Cibernetica sau teoria comenzii şi comunicaţiilor la maşini şi la organismul viu” (4.25). Întrunirea fusese iniţiată – ni se spune, după ce și Wiener ajunsese să privească sistemul nervos ca o maşină de calcul (4.254). Este oare aceasta o noutate atât de recentă? Nu fusese sistemul nervos – creierul, privit ca o maşină şi la întrunirile medicilor dintre 1938 şi 1944? Nu avusese dr. Rosenblueth această idee încă din anul 1938, înaintea lui Wiener? Nu fusese ea afişată în scris în articolul comun din 1943, semnat nu numai de Wiener, ci şi de Rosenblueth şi Bigelovy?

Participarea la întrunire era mixtă la fel ca şi întrunirile anterioare (1938-1943) ale medicilor de la Harvard conduse de dr. Rosenblueth: „Erau prezenţi şi ingineri, şi fiziologi, şi matematicieni” (2.22) „neurofiziologi, ingineri specialişti în comunicaţii şi în maşini de calcul” (4.254). Neurofiziologul Rosenblueth era absent, dar erau prezenţi la întrunire doi din cei mai iluştri neurofiziologi ai Americii: dr. Mc. Culloch şi dr. Lorente. Scopul declarat era ca specialiştii din discipline diferite să ajungă la concepţii unitare şi la un limbaj comun (2.23: 4,2.54) dar scopul principal, real şi imediat, era construirea unor astfel de maşini de calcul, care să imite funcţionarea creierului (a minţii şi a gândirii) şi care să fie adevărate maşini de gândire. Trebuie să spunem că hotărârea de a realiza acest fel de maşini – viitoarele maşini electronice de calcul – nu a fost luată atunci, la Princeton: această iniţiativă fusese luată cu mult mai înainte de 1943. Dovadă că la acea dată se lucra deja, la maşinile ENIAC şi EDVAC la Universitatea din Pennsylvania (2.22).

La întrunirea de la Princeton: „Fiziologii au făcut o expunere comună a problemelor de cibernetică din punctul lor de vedere şi tot astfel au procedat proiectanţii de maşini de calcul, prezentând metodele şi obiectivele lor” (2,23). Dar dincolo de aparenţa egalităţii şi a reciprocităţii, adevărul este că la acea întrunire, ca şi la întrunirile anterioare ale lui Rosenblueth de la Vandebilt-Hall (2.5), şi de altfel, ca şi la întrunirile anterioare din 1946 de la New York (2.30), medicii, neuroflziologii şi psihologii furnizau constructorilor de maşini de calcul informaţii, date, repere, modele, principii şi indicaţii pentru realizarea maşinilor perfecţionate de calcul şi de gândire. Susţinând că Cibernetica s-a născut în martie 1944 la Princeton, Norberî Wiener diminuează rolul inginerilor (Aiken, Bush, Coldstine etc.) care deja se puseseră pe lucru pentru obţinerea inteligenţei artificialei (2,22) caracteristică şi definitorie pentru Cibernetică, mai ales în primele ei stadii. El trece cu vedere rolul capital al întrunirilor medicilor de la Harvard de sub conducerea neurofiziologului dr. Rosenblueth.

Că întrunirea de la Princeton era iniţiată de către matematicieni este explicabilă, deci supraestimarea acestora în detrimentul celorlalte categorii mult mai fundamentale pentru cibernetică. Este explicabilă şi misiunea psihologilor rectificată şi înlăturată la întrunirile din 1946, când iniţiativa n-a mai fost a matematicianului Wiener, ci a unor medici neurofiziologi (2.25-26). Este explicabilă chiar şi încercarea de înlăturare a fostului său sfetnic şi oarecum profesor al său într-ale ciberneticii: întrunirea de la Princeton a avut loc îndată după plecarea dr. Rosenblueth din S.U.A şi după încetarea întrunirilor lunare conduse de către el. Întrunirea de la Princeton venea să continue şi să li se substitue acestor întruniri de la Harvard, iar Norbert Wiener venea să preia iniţiativa, substituindu-l pc dr. Rosenbluteth în rolul lui de conducător al treburilor cibernetice. Ca justificare Norbert Wiener invocă motivul că la Princeton ar fi fost recunoscută memoria (vie şi nevie) binaritatea şi feedback-ul. Dar, memoria şi binaritatea figurează şi în recomandările către inginerii din anul 1941, iar în anul 1944 ele fuseseră deja încorporate în maşinile electronice de calcul care se aflau într-un stadiu înaintat, aproape de realizare. Cât despre feedback, lăsând la o parte faptul că încă din 1938 el apăruse public în arenă, menţionăm că lui Wiener (cu Bigelow) i-a parvenit în câmpul vizual încă din anul 1942, iar în anul 1943 el îl expusese şi în cunoscutul articol semnat în trei. A face ca feedback-ul să debuteze la Princeton echivala cu a-1 însuşi ca proprietate personală, înlăturând astfel nu numai pe iniţiatorul din 1938 al acestui proces (notă: Ștefan Odobleja), ci pe cei doi prieteni ai săi. membri ai triumviratului său de colaborare. (De fapt, cum la fel s-au petrecut lucrurile şi cu alte triumvirate din istoria omenirii).

Îl înlătură pe doctorul Rosenblueth, care este adevărat că nu participase la „descoperirea” de către Wiener a feedback-ului, dar colaborase ca prim semnatar la articolul despre feedback din 1943 (2.14); expusese de unul singur acele idei comune cu un an mai înainte de articolul comun (2.19); a adus contribuţia sa la verificare şi confirmare (2.14); şi a dat girul său de neurofiziolog pentru „Descoperirea” pe care Wiener o făcuse în psihologie neurofiziologie – fără el – ci numai cu Bigelow – dar, în specialitate sa, despre care Rosenblueth a putut vorbi fără Wiener despre aceste lucruri (2.19), dar Wiener n-ar fi putut vorbi nicidecum sau cu mare greutate fără Rosenbleuth, fără acoperirea şi garanţia specialistului neurofiziolog. Ceva mai mult, pentru noi este mai mult ca probabil că dr. Rosenblueth, ca neurofiziolog şi psiholog cunoştea sursa şi adevărata provenienţă a feedback-ului wienerian, sursă de la care, după părerea noastră, se inspirase şi el atunci când s-a erijat în metodolog, logician al ştiinţelor şi unificator ale lor, psiholog mecanist şi mecanizator etc., şi chiar dacă el n-a sesizat acea valoare a feedback-ului, chiar dacă Wiener are meritul de a o fi sesizat el înaintea maestrului său, nu-i mai puţin adevărat că dr. Rosenblueth este acela care l-a cooptat ca să exploateze împreună şi la parte egală această mină. Faptul că Wiener a descoperit un filon chiar dacă numai a ştiut citi bine într-o carte era un merit al lui, dar un merit care nu putea justifica uitarea şi îndepărtarea părtaşului şi a premergătorului său la această faptă şi descoperire. Oricum, gestul lui Wiener era destul de imprudent atunci când el îşi asuma în întregime o achiziţie litigioasă.

Dar Wiener nu-l înlătura din cibernetică numai pe dr. Rosenblueth, ci şi pe Julian Bigelow, tânărul care avea merite cel puţin egale cu ale sale. Noi credem că incomparabil mai mari la sesizarea, fie şi citită, a feedback-ului în anul 1942. Să remarcăm că doctorul Rosenblueth făcea cibernetică din 1938, fără să-l sesizeze; să remarcăm că şi matematicianul Wiener a făcut şi el cibernetică deghizată şi încă nebotezată. Deci, nu numai Wiener, ci şi doctorul Rosenblueth (2.21) şi nu s-au lăsat până nu l-au acaparat. Wiener subliniază totuşi importanţa procesului ciclic în descoperirea căruia el îşi consideră o contribuţie meritorie şi o contribuţie personală adusă independent de dr. Rosenblueth. El ia momentul acelei descoperiri drept dată de naştere a ciberneticii. În 1942 a descoperit el acel proces şi tot atunci pretinde el că s-ar li născut „Cibernetica„. Aproximativ din anul 1942 dezvoltarea cibeneticii a avut loc pe câteva fronturi (2.14). Aşadar, Cibernetica nu s-a născut în 1944 la Princeton, ci ea s-a născut mai înainte de toamna anului 1942 şi mai exact în anul 1942, la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT), ca rod al cercetărilor unui matematician (Wiener) şi ale unui inginer, dovedit ulterior tot matematician (Bigelow). Dar, întrucât Wiener continuă apoi cercetările sale pe cont propriu sau mai bine zis cu ajutorul altor colaboratori, rolul lui Bigelow la întemeierea ciberneticii păleşte din ce în ce mai mult. Ne interesează însă, aici locul de naştere al Ciberneticii pe care cei mai mulţi îl acceptă, împreună cu Wiener, ar fi fost la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Într-adevăr, acolo a dezvoltat Wiener o remarcabilă activitate pentru a impune ideile sale cibernetice, idei care însă nu îi aparţineau în mod exclusiv, nu-i aparţineau în totalitate, nu le emise el şi nu el le lansase, aşa cum el o şi spune textual: „… Aceste idei pluteau pe atunci în aer şi nu vreau să pretind nici un moment prioritatea mea exclusivă în formularea lor.” (2.4), iar două rânduri mai jos el precizează că „aceste idei ale sale provin din studierea sistemului nervos deci: din neurofiziologie şi din psihologie” aşa cum se arată în cartea sa.

3. La Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard

Se admite astăzi, pe nedrept, că Cibernetica ar fi operă integrală şi prioritară a matematicianului Norbert Wiener de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Această părere greşită trebuie rectificată: pe de-o parte, în sensul că, din punct de vedere cantitativ, medicul neurofîziolog dr. Rosenblueth de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard deţine un mare procent de contribuţie la această operă (în orice caz. mult mai mare decât i se atribuie astăzi),  pe de altă parte în sensul că, din punct de vedere cronologic, medicul neurofîziolog a devenit cibernetician înaintea matematicianului şi că el este de fapt iniţiatorul lui Wiener în acest domeniu. Rezultă că, în privinţa Ciberneticii, doctorul Rosenblueth are proprietatea incontestabilă asupra matematicianului Wiener, iar Facultatea de Medicină Harvard are, la rândul ei, prioritate asupra Institutului Tehnologic din Massachusetts. Iniţiativa a fost a medicilor, nu a inginerilor şi cu atât mai puţin a matematicienilor, chiar dacă ulterior inginerii şi auxiliarii lor matematicienii au luat un avans important asupra medicilor, depăşindu-i şi umbrindu-i.

Totul a început la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard” (Mircea Grigorescu, România literară, 4 septembrie 1975, p. 19). Într-adevăr, întrunirile lunare conduse de către neurofiziologul, psihologul şi metodologul dr. Rosenblueth, inaugurate de el in preajma anului 1943 şi continuate pană la plecarea sa în Mexic (ianuarie 1944) erau întruniri pe teme cibernetice. Acele întruniri au dobândit caracter cibernetic numai după ce a început a participa la ele, relativ tardiv, matematicianul Norbert Wiener, nici după cooptarea şi acceptarea la ele a inginerilor constructori de maşini de calcul sau a fizicianului Vallarta, care nici ei nu au început a le frecventa de la început, dar apăruseră acolo înaintea lui Wiener, ceea ce este foarte explicabil, dat fiind scopul urmărit încă de la înfiinţare: gândirea mecanică şi mecanizarea gândirii. Acele întruniri au fost cibernetice prin teme, idei şi tendinţe încă din momentul când ele au fost iniţiate de către medicul neurofiziolog dr. Arthure Rosenblueth, aşadar, încă din prima perioadă, când participanţii erau numai medici, dovadă orientarea şi preocupările extramedicale, general ştiinţifice, metodologice şi psihologice ale acestor medici, (şi încă nu ni se spune totul şi de fapt se ocoleşte şi se emite esenţialul, ca urmare şi continuare în virtutea inerţiei, a secretului impus în timpul războiului asupra a tot ce era în legătură cu mecanizarea gândirii).

Încă din prima fază a cărţii sale Norbert Wiener ne informează că „Cibernetica” lucrarea sa „reprezintă rezultatul a mai bine de zece ani de cercetări întreprinse împreună cu dr. Arthure Rosenblueth, care lucra pe atunci la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard” (2.5). Ori, dacă Cibernetica este rodul acelei colaborări îndelungate între un medic şi un matematician, înseamnă că nu s-a născut instantaneu, ca să zic aşa, în cele câteva ore, sau fie şi zile, cât a durat întrunirea de la Princeton, ci ea s-a născut mai pe îndelete, după ani şi ani de cercetare şi discuţii. Dacă cercetarea pentru Cibernetică a început în 1938, atunci cum putem spune că cibernetica s-a născut abia în 1942? Nu greşeşte?, ne întrebăm noi. Norbert Wiener, atunci când lasă să se înţeleagă că Cibernetica s-a născut în 1942, adică: la Institutul unde lucra el şi datorită descoperirii lui?

Colaborarea lui cu medicul nu realizase nimic în cei patru ani de străduinţe? Dar, chiar el ne spune că înainte de 1942 (prin 1941) au fost elaborate, în colaborare cu medicul neurofiziolog, recomandările către ingineri (2.9), care vizau o revoluţionară perfecţionare a maşinilor de calcul cu o maşină a gândirii, care era ideea cea mai cibernetică dintre toate ideile ciberneticii. Şi această idee cibernetică, acest țel tehnic cibernetic mai înainte de a fi propusă inginerilor constructori a fost desigur îndelung gândită. Şi, gândită probabil nu numai în secret, între ei doi, ci şi în deliberările de la întrunirile lunare ale medicilor. Convingerea noastră este că această idee a încolţit la medici şi a fost frământată de ei, între ei, mai înainte de a recurge la opiniile contribuţiei lui Norbert Wiener, mai înainte de a se hotărî să se lărgească componenţa cercului lor de studiu spre a face din el un cerc mixt. Abia după ce medicii au epuizat resursele lor, abia atunci ei şi-au declinat parţial competenţa, abia atunci au fost nevoiţi să cheme în ajutor pe inginerii de la Massaehusetts. În sprijinul acestei păreri pledează şi faptul că tot medic fiziolog a fost şi unul din primii mecanizatori de logică dintre anii 1938 şi 1943, dr. Mc Culloch (2,21), care pe acel timp făcea cibernetică autentică şi eficientă şi o făcea independent de Norbert Wiener, independent de doctorul Rosenblueth şi cu rezultate mai puţin discursive, dar mai palpabile, ceea ce ne face să lărgim cadrul începătorilor pentru a spune că Cibernetica a început la Harvard, dar nu numai acolo, ci în mod concomitent şi la alte Facultăţi de Medicină din S.U.A şi din alte ţări.

Prin sagacitatea şi dinamismul doctorului Rosenblueth, Facultatea de Medicină Harvard a fost o importantă staţie de recepţie şi amplificare pentru Cibernetică. Dar Cibernetica nu s-a născut acolo, atunci, în 1938, când medicul neurofiziolog a preluat ştafeta: ea se născuse de mai mult timp, altundeva, departe de Universitatea Harvard şi departe de America. La Harvard totul a continuat, dar de început, nu a început acolo. Spre a putea fi acreditată părerea că a început la Harvard, ar fi trebuit să avem dovezi că ea a început acolo cu mult înainte de 1937. Ori, dovezile existente pledează contra priorităţii sale, ca să nu spunem că ele pledează chiar şi pentru o preluare. Numeroase dovezi ne atestă ca în anul 1938,la Harvard, Cibernetica se ivise ca o surpriză şi că în 1942 ea se afla abia la primele sale tatonări, la primele începuturi, cu o evidentă rămânere în urmă faţă de stadiul de maturitate ce fusese atins în alt centru universitar despre care vom vorbi în cele ce urmează.

4. La Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti?

Când medicii de la Harvard au început să discute probleme de Cibernetică la întrunirile şi la banchetele lor lunare, Cibernetica deja apăruse sub numele de „Psihologie consonantistă” şi fusese deja etalată pe 884 de pagini într-o carte scrisă în cea mai internaţională limbă a anului 1938 şi difuzată în lumea ştiinţifică printr-o prestigioasă editură din Paris (Maloine). Menţionăm că atunci când, în vara anului 1937, această carte a intrat la tipar, cercetările autorului ei erau terminate, iar Cibernetica era constituită. Ea începuse a se înfiripa în România cu mai mult de zece ani înainte de a fi început să devină un subiect pentru discuţiile medicilor de la Harvard. Aşadar, şi până la proba contrarie, noi considerăm că „totul a început la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti” nu la aceea a Universităţii Harvard. Ne referim, bineînţeles, la Cibernetica teoretică generală, care a fundamentat şi precedat apariţia celorlalte ramuri specializate inclusiv pe cea tehnică. Ne referim la Cibernetica iniţială şi premergătoare, la Cibernetica medicilor de la Harvard dintre 1938 şi 1944 – care a devenit şi Cibernetică inginerilor de la Harvard, a fizicienilor, a matematicienilor şi a psihologilor de la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Ne referim – a nu se uita – la începuturile Ciberneticii şi la începuturile erei cibernetice. Este uşor de înţeles că pentru generaţia care şi-a format şi definitivat structura intelectuală în sprijinul versiunii wieneriene, cu farmecele ei de legendă, este incomodă şi dificilă schimbarea de optică ce li se propune. Ei se agaţă de argumentul „recunoaşterii unanime” spre a rezista la vechile poziţii fără să ţină seama de faptul că recunoaşterea a încetat de a mai fi unanimă în favoarea favoritului lor. S-a insinuat că în România lipseau laboratoarele modern utilate; că acestea se aflau numai la Harvard, la Massachusetts şi în general în America, inclusiv în Mexic; că numai Norbert Wiener şi dr. Rosenblueth au putut beneficia de aceste avantaje materiale şi că numai ei puteau să producă ştiinţă cibernetică. Argumentul pare plauzibil: el este perfect valabil pentru Cibernetica tehnică cea mai superbă şi mai spectaculoasă dintre fiicele ciberneticii teoretice generale. În schimb, acest argument este lipsit de orice valoare atunci când se vrea aplicat Ciberneticii iniţiale Ciberneticii mame, Ciberneticii generale, generatoare a ciberneticilor derivate şi specializate. Aceasta era o teorie despre creier şi fizică, despre gândire şi maşini, despre gândirea naturală şi gândirea artificială. Ea pornea de la psihologie, de la fiziologia şi fizica gândirii şi pentru aceasta micul laborator cerebral portativ, care se analiza pe el însuşi, aplicând apoi concluziile rezultate dincolo de el, era suficient sau în orice caz însutit mai folositor şi mai indispensabil decât marile şi luxoasele laboratoare gestionate de către miliardari.

S-a spus, mai bine de nu s-ar fi spus, că paternitatea Ciberneticii îi revine lui Robert Wiener fiindcă el a făcut experienţe cu dr. Rosenblueth. Dar, mai întâi trebuie să spunem că acele foarte îndoielnice şi insignifiante experienţe voiau să demonstreze o concluzie prestabilită, pe care n-au reuşit să o demonstreze. Ele pot fi clasate în categoria pseudo-experienţelor fără valoare dacă nu chiar cu valoare negativă. Al doilea, este că acele experienţe au fost efectuate în Mexic şi scopul lor nu era ştiinţific, cât de interes personal, anume: să justifice vilegiatura şi concediul de studii. Al treilea, şi cel mai important, este faptul că acele pretinse experienţe au fost efectuate în vara anului 1945 (2.24-25) şi în vara anului 1946 (2.27-28) deci la 3 şi 4 ani după ce Cibernetica se născuse (în 1942) la Institutul Tehnologic din Massachusetts-MIT (2.19), la 7 şi respectiv 8 ani după ce Cibernetica se născuse la Facultatea de Medicina a Universităţii Harvard, la 7 şi respectiv 8 ani după ce Cibernetica fusese expusă pe larg în 884 pagini în „Psihologia consonantisă” de dr. Ștefan Odobleja, editată la Paris. Acele experienţe au fost sugerate şi determinate de către Cibernetică la 8 ani după ce aceasta se născuse, dar nu din acele experienţe s-a născut Cibernetica. A se întemeia pe ele spre a stabili paternitatea lui Wiener în Cibernetică este cel puţin o colosală naivitate.

S-a mai insistat pe faptul că Cibernetica s-ar fi născut în America şi că paternitatea revine lui Norbert Wiener, fiindcă numai el, acolo, a beneficiat de existenţa unei numeroase şi selecte echipe, numai el a avut la dispoziţie numeroşi colaboratori şi mijloace uriaşe. Este adevărat că Norbert Wiener a profitat de rolul muncii şi competenţei a numeroşilor lui colaboratori (Rosenblueth. Bigelow, Pitts, Lewin, Shannon etc.). Preţioasa colectivitate de studiu constituia şi întrunirile lunare de la Harvard, precum şi întrunirile din 1944 şi 1946, cu referatele şi discuţiile lor. Rosenblueth şi Wiener au exploatat şi au folosit cu rezultate bune şi constructive acest important capital de muncă. Ei au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea Ciberneticii, nu însă la naşterea ei, fiindcă întrunirile şi munca în echipe au început abia după 1938, adică după ce Cibernetica se născuse şi apăruse în carte tipărită. Nu este numai o simplă întâmplare faptul că istoria ciberneticii româneşti lua sfârşit şi punea punct cercetărilor prin publicarea în carte a rezultatelor, în perioada 1938-1939.

De altfel, fără a nega eficienţa muncii de cercetare în echipe, noi ţinem să avertizăm contra supraestimării ei. Astfel, marele fiziolog Rosenblueth şi cu marele copil minune Norbert Wiener au colaborat timp de 4 ani şi timp de 4 ani au buchisit în cartea cu feedback (dacă nu au ştiut de ea, atunci cu atât mai rău) fără să-l zărească, nici măcar prin cele 70 de figuri care le săreau în ochi. Nu l-au putut nici măcar citi, necum descoperi, cu toată echipa lor, cu toţi medicii lor de la Harvard, cu toţi inginerii lor de la Institutul Tehnologic, cu toate discuţiile lor care se prelungeau şi în cina cea de taină cu care se încheia întrunirea lunară

Noi considerăm, că în anumite cazuri speciale, ca, de exemplu. în munca de sinteză şi elaborare, care implica o mare concentrare a gândirii, meditaţia de unul singur în linişte şi tăcere este incomparabil mai rodnică decât discuţiile şi disputele în gălăgia şi „fumăria”  unor întruniri în echipă. Cibernetica teoretică fiind operă de autoanalizare şi gândire, de sinteze şi unificări, era predestinată a se naşte în linişte şi izolare, ca operă a unui gânditor unic, nu ca operă a unor echipe în hărmălaia din incinta unui restaurant. Menţionăm aici că adversarii noştri nu au curajul de a ne ataca direct şi frontal; ei ne atacă indirect, insidios şi pe la spate, publicând o avalanşă de articole elogioase la adresa lui Norbert Wiener, prin toate revistele (care li se pun ospitalier şi fără ezitare la dispoziţie), având grijă să-l laude pe el pentru ceea ce eu nu am avut (stipendii, laboratoare, biblioteci, echipe etc.) Răsturnând argumentaţia adversarilor noştri, vom spune că, dacă cu toate laboratoarele, informaţiile, echipele şi condiţiile lor materiale, şi dacă cu toate că având pe masa lor de lucru o cibernetică autentică şi integrală, dacă au avut răgaz de 10 ani în plus (1938-1948) şi dacă acestea nu au putut să producă decât acel avorton de cibernetică teoretică din 1948, atunci cohortelor de savanţi ale lui Norbert Wiener li se potriveşte prea bine dictonul „parturiunt montes, nascetur ndiculus mus”.

Tactica adversarilor noştri constă în a elogia fără rezerve pe Norbert Wiener, cu adoraţie ca faţă de un semizeu, păstrând în acelaşi timp o desăvârşită tăcere asupra contribuţiei noastre, și practică o apologie în stil pur bisericesc, evitând prezicerile, cultivând afirmaţiile vagi și ermetice întocmai ca şi maestrul lor, adversarii noştri camuflaţi mânuiesc cu dexteritate probabilistica: numai Wiener avea (cu ce să facă), numai Wiener era (în stare să facă), numai Wiener putea (să facă) cu subînţelesul că eu nu puteam să fac Cibernetică. Cu atât mai bine, dacă nu puteam şi dacă, totuşi, am facut-o.

Am încercat în cele de mai sus să resping prin argumente logice câteva din insinuările, sofismele şi probabilismele adversarilor mei. Dar, în ultimă instanţă cel mai tare argument este cartea mea, dovadă faptică, mai convingătoare decât orice raţionament pentru cei de bună credinţă. Cât despre ceilalţi … numai de bine!

1 August 1978, Ștefan Odobleja, Drobeta-Turnu Severin

Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Academia Română

Proiectul ROINFO “Romanian Informatics”

Fundația „Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin

Prelucrare de Marin Vlada, membru titular CRIFST, după:

  • Ing. Ştefan Odobleja, Destinul unui vizionar – Ştefan Odobleja, Editura: Publicitaria, ISBN: 978-973-0-23542-5, 2017, 210 pag.
  • Ștefan Odobleja, Introducere în Logica rezonanței, ed. II, 2003 Ediție îngrijită de acad. Alexandru Surdu, prefață de Constantin Noica, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984, 204 pag.
  • Liceul “Ștefan Odoblej”a Drobeta-Turnu Severin, Centenar Ștefan Odobleja, O viață – un destin, Editura Radical, 2002
  • Site Ștefan Odobleja, https://odobleja.ro/
  • Finalizarea Bibliotecii digitale “Ștefan Odobleja”, https://www.crifst.ro/evenimente/eveniment_crifst_1599230622

Lasă un răspuns